Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scenariu la TEL: Acţiuni de 120 mil. euro aruncate simultan în piaţă

Publicat in Curierul, miercuri 30 martie 2011 ·

Transelectrica SA (TEL) şi-a reafirmat ieri intenţia de a atrage finanţare prin intermediul pieţei de capital. Compania vrea să emită până la 8,7 milioane de acţiuni, respectiv 12% din totalul titlurilor, printr-o majorare de capital, pe care ulterior le-ar putea vinde la Bursa de Valori Bucureşti printr-o ofertă publică primară, a anunţat Răzvan Purdilă, director general adjunct la Transelectrica în cadrul unui seminar privind piaţa de capital. În acest sens, conducerea societăţii a adresat o scrisoare Ministerului Economiei. "Reacţiile deocamdată sunt pozitive, însă sunt mai mulţi paşi până la adoptarea unei hotărâri de Guvern", a spus Purdilă.

Oferta urmează să se adauge celei pe care statul deja o are în pregătire pentru un pachet de 15% din titlurile TEL. În vederea acesteia a fost iniţiat un road-show, compania fiind prezentată investitorilor la Frankfurt, Londra, Stockholm şi New York. Purdilă a spus că există un interes legat de România, însă acesta este moderat având în vedere că piaţa locală de capital nu are foarte multă vizibilitate. Investitorii au în vedere atât obţinerea unor randamente importante, cât şi o anumite dimensiune a ofertelor. Având în vedere aceste cerinţe ale pieţei, demersul aducerii în ring a unor noi pachete la TEL trebuie adecvat în consecinţă. "Ultima idee este să facem o ofertă primară pentru 12% din acţiuni, pe care să le avem dintr-o majorare de capital. Astfel, statul va rămâne acţionar majoritar, cu 51%. Vrem ca oferta primară să fie paralelă sau succesivă cu oferta secundară a statului", a spus Purdilă. Sincronizarea celor două procese ar oferi avantaje deopotrivă statului şi emitentului prin atragerea de investitori. Valoarea cumulată a ofertelor de 120 milioane de euro ar da o dimensiune critică acesteia astfel încât să aducă pe piaţa de capital instituţionali de un anumit calibru.

Iniţiativa Transelectrica a f

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 35 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 35 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 51 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 44 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 17 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 21 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°