Avea ochii negri şi era copil cuminte. Mergea la grădiniţă, iar peste patru zile ar fi împlinit 7 ani. Stănilă Eusebiu a dispărut din Gurahonţ, judeţul Arad, într-o marţi, pe 23 aprilie 1996. Era aproape seară când a plecat de acasă cu bicicleta, însoţit de un băiat mai mare, din vecini, să adune iarbă pentru iepuri.
Peste o jumătate de oră, băiatul de 13 ani a venit la poartă, însoţit de poliţişti, şi i-a spus mamei că Eusebiu a căzut în Criş. Prima oară a susţinut că l-ar fi văzut pe cel mic în apă şi i-ar fi întins un băţ, încercând să-l salveze. Apoi, când un poliţist de la circulaţie aflat pe traseul copiilor a declarat că cei doi au trecut cu bicicletele pe lângă el cam la un sfert de oră distanţă unul de celălalt, băiatul de 13 ani a spus că nu-şi mai aminteşte nimic. Şi nici poliţiştii n-au insistat la acea vreme, susţinând că e mi-nor. Bicicleta cu care Eusebiu plecase de-acasă a fost găsită departe de Criş, în şanţul de la marginea drumului. Sacoşa pentru iarbă era şi ea acolo, goală. Lângă acel şanţ e calea ferată, peste care trebuie să treci dacă vrei să ajungi la râul aflat la o distanţă de vreo 40-50 de metri.
Şapte săptămâni la rând l-au căutat părinţii în Criş, cu scafandrii aduşi de la Oradea. Şi plătiţi de ei, cu câte 100 de mărci pe zi. După ce au răscolit toată albia Crişului din acea zonă, scafandrii au ajuns la concluzia că băieţelul nu e în apă. Părinţii au închiriat şi o barcă pneumatică, cu care au coborât 10 km în jos, pe Criş, în speranţa că-şi vor găsi copilul, să-l îngroape creştineşte. N-au dat de el. A spus adevărul băiatul din vecini?
Nici astăzi, la 15 ani de la dispariţie, mama lui Eusebiu n-a încetat să spere că el trăieşte. Că în acea marţi băieţelul a fost luat de cineva, de pe marginea drumului, iar într-o bună zi Dumnezeu îi va aduce copilul acasă. Poliţiştii de la IPJ Arad au
