Războiul clienților cu băncile se poartă și altfel decât prin intermediul agenților de la Protecția Consumatorului sau avocaților. Ordonanța de Urgență 50 nu a stins nici până astăzi lupta dintre clienți și băncile care încearcă, se pare, să-i intimideze în vreun fel sau altul pe cei mai vocali dintre ei.
Un client al unei bănci din România certat cu instituția de la care a luat credit ne-a arătat cum a fost trecut în lista celor cu datorii, deși nu și-a întârziat plata la credit niciodată.
Astfel, numele clientului a fost inclus într-o listă a Biroului de Credit, în mod nejustificat, iar ulterior clientul a depus o plângere la Protecția Consumatorului, în care a cerut radierea din această listă.
În urma sesizării pe care Protecția Consumatorului a făcut-o băncii, aceasta a fost nevoită să-l scoată din lista Biroului de Credit și să comunice acest fapt și Protecției Consumatorului.
Biroul de Credit a fost înfiinţat pentru ca băncile să aibă acces la informaţii privind întârzierile la plată ale persoanelor care au contractat credite de la instituţiile financiare. Prezenţa în listele Biroului de Credit cu întârzieri la plată determină un punctaj nefavorabil în momentul în care un client este evaluat în eventualitatea unui nou împrumut. Aceasta poate duce chiar până la respingerea de către bancă a unui nou credit.
Pentru a vedea dovada includerii pe lista Biroului de Credit a clientului şi e-mailul pe care banca l-a trimis în urma sesizării Protecţiei Consumatorului, click pe foto.