Deputatul PDL Dan Păsat s-a prezentat azi la sediul DNA, unde a fost informat în legătură cu probele pe care procurorii anticorupţie le deţin împotriva sa. Politicianul este acuzat de mai multe infracţiuni de şantaj. Tot azi, anchetatorii i-au adus la cunoştinţă deputatului faptul că i-au pus sechestru pe avere.
Într-un comunicat de presă al DNA, sunt redate principalele fapte imputate deputatului: "În perioada 2009 - 2010, învinuitul Păsat Dan, în calitate de deputat în Parlamentul României, iar din data de 21 decembrie 2009, şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa - SC PROD INVEST SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt.
Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, învinuitul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă".
Deputatul PDL Dan Păsat s-a prezentat azi la sediul DNA, unde a fost informat în legătură cu probele pe care procurorii anticorupţie le deţin împotriva sa. Politicianul este acuzat de mai multe infracţiuni de şantaj. Tot azi, anchetatorii i-au adus la cunoştinţă deputatului faptul că i-au pus sechestru pe avere.
Într-un comunicat de presă al DNA, sunt redate principalele fapte imputate deputatului: "În perioada 2009 - 2010, învinuitul Păsat Dan, în calitate de deputat în P