Trăim vremuri dificile. Nu numai noi românii, întreaga lume. Apar teorii peste teorii, soluţii, preziceri, blesteme, viziuni şi vizionari, informaţii. Lumea e debusolată. Am trecut în ultimii 50 de ani printr-o serie de transformări, am asistat la atâtea evenimente, fenomenne, incidente, accidente cum niciodată nu am fi crezut.

Este covârşitor să fii pus, ca om, ca simplu individ, să faci faţă la atâtea date, la atâtea mituri dărâmate, la atâtea fapte pe care, cu nu mai mult de 20-30 de ani în urmă, le-ai fi crezut fabulaţii. Se spune că mintea (creierul omului) este folosită doar la o capacitate de 10% din potenţial. Nu vreau să ştiu ce s-ar fi putut întâmpla dacă am fi fost capabili să folosim încă 5%.

În anii 60 masele au început să audă despre televiziune, despre rachete, copiii se jucau şotron, săreau coarda, jucau poarca, pituluşu, hoţii şi vardiştii. Se comenta cu ochii măriţi de mirare zborul lui Gagarin în spaţiu şi despre căţeluşa Laika. Apoi au început să apară televizoarele color, calculatorul electronic, nu computerul, calculatorul. Îmi amintesc cât de mândru am fost că am reuşit să îmi cumpăr primul calculator „electronic”. Apoi, într-o avalanşă tehnică, informaţională am început să auzim de biţi, calculatorul Felix, am trecut de la Donald şi Chip şi Dale la Superman, Batman, Console, jocuri pe computer, pagere, filme video, de la placa de vinil la CD-uri, magnetofoanele parcă nici nu au existat, pick-up urile au dispărut de pe piaţă, acum vorbim de stick-uri de memorie care pot cuprinde pe ele cât 10 computere acum 15 ani.

Explozia informaţională nu îţi mai dă timp nici să gândeşti, nu mai poţi trece prin filtrul gândirii atâţia giga, tera, biţi plini cu informaţii. Copiii la şcoală nu mai compun, nu mai citesc operele din programa şcolară, decât dau copy-paste la referatele existente pe net şi gata nota. Nu mai citesc opera unui