Scandalul în care este implicat europarlamentarul Adrian Severin pare a fi stârnit mai multă revoltă la Bruxelles şi Strasbourg decât pe la noi. Întrucâtva este şi normal, având în vedere faptul că ne-am obişnuit într-atât de mult cu un comportament sub orice critică din partea clasei politice. Episodul respectiv ar fi totuşi poate un bun prilej pentru a studia un fenomen care pare că s-a înrădăcinat în societatea românească. Nu este vorba de corupţie, pentru că despre aceasta deja vorbim cu toţii. De fapt, nemulţumirea cea mare din Parlamentul European nu este legată de încercarea de luare de mită în sine, ci de faptul că Adrian Severin a refuzat să îşi dea demisia de onoare, prelungind agonizant un scandal care implică în ansamblu instituţiile europene. Într-o Europă pe calea consolidării fiscale, în care contribuabilii se simt tot mai împovăraţi, ultimul lucru pe care îl doresc oficialii europeni este acela de a lăsa să se generalizeze percepţia la nivelul publicului că banul comunitar se fură, iar instituţiile UE sunt vehicule de propagare a unor interese ascunse.

Aşadar, europenii sunt contrariaţi tocmai de faptul că Adrian Severin alege ca, în ruşinea generală, să rămână ţintuit de fotoliul de europarlamentar, atunci când demisia de onoare se impune. Ceilalţi doi europarlamentari prinşi în plasa întinsă de publicaţia britanică Sunday Times, fostul ministru austriac de Interne Ernst Strasser şi Zoran Thaler, din Slovenia, au înţeles că acest pas este obligatoriu. Şi au făcut-o! Nu şi Adrian Severin, obişnuit cu noile cutume ale politicii româneşti.

Acum mai bine de zece ani, premierul Radu Vasile, pierzând sprijinul partidului care l-a propulsat în funcţia de prim-ministru, dar şi al preşedintelui ţării, într-un context în care nemulţumirile sociale răbufneau peste tot în ţară, a uimit întreaga ţară prin încăpăţânarea cu care se agăţa de un scaun