Süddeutsche Zeitung, 23 martie 2011

În Germania, pentru majoritatea artiştilor de teatru şi dans situaţia economică şi socială s-a înrăutăţit simţitor în ultimii ani. Cel puţin jumătate dintre artişti nu cîştigă suficient pentru a putea trăi doar din arta lor – se arată într-un raport publicat recent. Criza economică a însemnat reducerea substanţială a bugetelor pentru cultură. Cele mai afectate au fost bugetele destinate companiilor independente. Şi tocmai acestea sînt şi cele mai expuse. Constrînşi de noile condiţii, artiştii încearcă să supravieţuiască lucrînd la marginea sistemului de asigurări sociale, preferînd statutul de free-lancer. Se mai miră cineva că 66% dintre aceşti artişti nu au copii? Veniturile medii ale unui artist independent sînt de 12.300 de euro – pe an, nu pe lună. Cifra se situează cu 40% sub salariul mediu din Germania. Casele de Asigurări Sociale pentru artişti nu pot să-i preia pe toţi – cei cu venituri mici sînt excluşi. Evident, nu mai rămîn bani şi pentru pensii private. Sărăcia la bătrîneţe e aproape programată. Cine alege statutul de artist independent ar trebui să-şi asigure şi pensia, dar cu ce bani, dacă onorariile nu acoperă nici măcar cheltuielile curente?

Într-adevăr, prezentată astfel, situaţia artiştilor independenţi din Germania nu e deloc veselă. Pentru o clipă mi-a venit să fac o comparaţie (cinică) cu situaţia încă şi mai sumbră a artiştilor de la noi, constrînşi la o precaritate care, prin eternizare, a devenit stare de normalitate. Însă perspectiva comparată nu ajută prea mult. Oricît de greu le-ar fi dansatorilor şi coregrafilor din Germania, ei măcar au unde juca. În România, unica instituţie de stat consacrată dansului, CNDB, a rămas fără sediu. Dansatorii sînt scoşi în stradă fără nici o promisiune că vor avea unde să-şi desfăşoare activitatea. Această lipsă de perspectivă e, cred, mai dureroasă chiar