Începând de mâine, românii nu vor mai putea cumpăra algocalmin fără prescripţie medicală. Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) atrage atenţia că, de la 1 aprilie, farmaciile nu mai au voie să elibereze algocalmin şi celelalte medicamente care conţin metamizol, fără reţeţă, potrivit unei decizii a ANM din 2010.
Consiliul Europei a cerut ca metamizolul să fie eliberat doar în baza unei prescripţii medicale. Pentru respectarea cerinţelor comunitare, ANM a decis, în martie 2010, să schimbe modul de eliberare a medicamentelor ce conţin această substanţă, actul normativ care prevede interdicţia intrând în vigoare la data de 1 aprilie 2011.
Citeşte şi:
Suceava: Vânzările la Algocalmin au crescut cu 50% în ultima lună
A început goana după calmantul săracului
"În baza Hotărârii Consiliului Ştiinţific (HCS) al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) din 23 martie 2010, referitoare la modificarea statutului de eliberare a medicamentelor care conţin metamizol de la eliberare fără prescripţie medicală la eliberare cu prescripţie medicală care se reţine în farmacie, toate aceste medicamente vor fi eliberate în acest sistem începând cu data de 1 aprilie 2011 ", a declarat, joi, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România (CFR), Clara Popescu, informează Mediafax.
Decizia ANM se va aplica tuturor medicamentelor care conţin această substanţă, autorizate să fie puse pe piaţă în România.
Acest lucru înseamnă că de la 1 aprilie, medicamentele care conţin metamizol - Algoremin, Fabocalm, Metamizol Solacium, Algiotop, Algoblock, Algocalmin, Algozone, Alindor, Metamizol Farmacon, Quarelin, Novocalmin, Sintocalmin, Centralgin - nu se vor mai putea procura decât cu reţetă, a precizat ofiţerul de presă al ANM, Anca Cuprariu.
Interdicţia de eliberare fără prescripţie medicală a fost impusă fie din cauza eventualelor reacţii adverse