Nicolae Urs este unul dintre acei actori ce nu stau prea mult în lumina reflectoarelor, dar care, atunci când urcă pe scenă dezvăluie o lume întreagă.

Pasionat de Cehov, de teatrul clasic, în urmă cu câţiva ani a scris unul dintre cele mai frumoase scenarii pentru un spectacol singular în spaţiul teatral românesc, jucat la Teatrul Bulandra, alături de Horaţiu Mălăele: „Măscăriciul”. Cu el a plecat apoi într-un turneu în jurul lumii, care i-a adus totodată şi despărţirea de Teatrul Odeon, căci a trebuit să aleagă. A ales lumea… Dragostea pentru Cehov l-a adus înapoi la proza scurtă a marelui dramaturg şi a urmat un spectacol la fel de important, un one-man show de data asta, reluat de curând pe scena de la Centrul Cultural pentru Unesco „Nicolae Bălcescu”…

Un excepţional interviu marca Yorick.ro, realizat de Monica Andronescu:

- Cum vă regăsiţi în Bucureştiul de astăzi sau în lumea în care trăim?

- Începem cu stângul… Mă simt foarte prost şi în lumea în care trăim, şi în Bucureşti, iar cea mai bună dovadă e că acum, când ne-am întâlnit, eu vin direct de la grădină de la Corbeanca unde am stropit şi am udat pomii şi nişte căpşuni pe care-i aştept să înflorească. Asta ca să plec din Bucureşti… În Bucureşti nu fac mai nimic în afară de teatru.

- De ce fugiţi de Bucureşti?

- Nu mă leagă nimic. Când stau în Bucureşti, stau în casă şi citesc sau scriu, n-am prieteni aici, n-am afaceri, plec ca din puşcărie la Corbeanca la aer curat, să stau cu căţeii mei, cu pisicile… Îmi place viaţa la ţară…

- Şi cum aţi ajuns la teatru, care nu are prea multă legătură cu viaţa la ţară?

- E foarte ciudat. La 22 de ani, am venit dintr-un sat din Făgăraş – Gheorghe Şincai se cheamă – să fac teatru. Am venit cu o ocazie, că nu există linie directă, satul e la vreo 4 km de calea ferată. Şi, când m-am hotărât, tata a zis: „Ia, mă, ş