S-a încercat. Niciodată mijloacele militare nu au putut impune singure o societate democratică. Epopeea din Irak, dar şi a celui mai lung război din istoria SUA – cel din Afganistan – o dovedesc cu prisosinţă. Odyssey Dawn e un nume frumos pentru o necesară, dar gravă opţiune în Libia. Nu ştim dacă alegerea sa face trimitere la mitologia mediteraneeană sau la natura inevitabil înşelătoare şi de durată a angajamentului occidental în regiune. Indiferent cît de mult sau puţin vor dura aceste operaţiuni militare, şi ce rezultat vor avea, acest moment este consecinţa unui fenomen mai vast şi va fi urmat de o succesiune de evenimente care necesită răspunsuri. Există întrebări fundamentale: Cine este şi cum va arăta noua elită arabă? Care este modelul de urmat pentru societăţile eliberate de sub dictatură şi regimuri autoritare? Cît de grav şi de iminent este riscul fundamentalismului şi cum poate să fie efectiv combătut? În primul rînd, ele sînt întrebări pentru societăţile arabe din Africa de Nord şi Orientul Apropiat extins. Dar răspunsurile presupun şi opţiuni şi poziţionări dinspre lumea occidentală.

Libia este parte dintr-un proces de transformare fundamentală care a cuprins ca un incendiu lumea arabă şi musulmană. Acest vînt al schimbării a cuprins, în grade diferite, multe dintre ţările musulmane, din Tunisia şi pînă la graniţa Chinei. Nu am prevăzut aceste schimbări şi ele au venit dintr-o parte a societăţilor arabe şi musulmane de la care puţini se aşteptau. Multe presupoziţii se dovedesc astăzi profund eronate. Efectul cumulativ al tehnologiei, al comunicaţiilor şi educaţiei, cuplat cu forţa demografiei creează un seism politic regional care va avea efecte globale. Puşi în faţa acestor realităţi, trebuie să gestionăm procesul şi implicaţiile sale pentru Europa şi lumea occidentală. Nu se mai pune problema alegerii. Ea a fost făcută de succesul străzii ş