Site-ul de ştiri Hotnews a înscris o aparentă victorie pentru canalele de informare online duminică după-amiază, cînd a publicat selecţii dintr-un număr de cablograme Wikileaks referitoare la România. Din păcate, ori datorită contractului de exclusivitate pe care l-au semnat cu Julian Assange, ori datorită rapidităţii cu care s-au publicat informaţiile, nici una dintre ştirile de pe site nu conţine şi textele originale ale cablogramelor. Acest fapt pune într-o lumină cel puţin dubioasă conţinutul lor şi aştept ca varianta „oficială“ a acestora să apară pe site-ul wikileaks.ch. Este un moment cel puţin penibil pentru omul dornic de informare, cînd acesta trebuie să compare originalul furat cu o copie tîrzie.

Nu aş dori să folosesc acest spaţiu pentru discutarea sau analizarea articolelor de pe HotNews, ci mai degrabă să comentez asupra unui soi de selectivism pe care organizaţiile de ştiri decid să-l folosească, în zilele noastre, în transmiterea informaţiei. Dacă istoria mediului print, mai exact a cotidianului, a început prin raportarea vieţii oraşului sau a naţiunii, în mod evident ca voce a statului, aceasta a ajuns, în cazul actual de hiperinformare acută, vocea intereselor de nişă. Dacă acum un secol erau necesare fonduri serioase pentru publicarea unui ziar, în ziua de astăzi orice om cu acces la Internet şi ceva cunoştinţe tehnice îşi poate scrie gîndurile pe un blog, în mod gratuit. Desigur, chiar şi în timpuri moderne, nu oricine poate asigura financiar tirajul sau conţinutul unui cotidian, dar apariţia Internetului a deschis larg poarta la ceea ce serviciul de blogging definea drept „push button publishing“. Blogurile specializate pe diferite teme, dar mai ales pe ştiri, împreună cu televiziunea, radioul şi stilul de viaţă mult mai activ al cetăţenilor au dus în mod inexorabil la schimbarea pieţei mass-media.

De la Gutenberg la Gâdea

Pu