Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj a semnat în această lună contractul de finanţare cu farmaciile care asigură medicaţia pentru programele naţionale de sănătate. Fondurile alocate pentru medicamentele bolnavilor de cancer, diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, boli rare, boli endocrine, afecţiuni ortopedice şi dializă sunt aproape la jumătate faţă de anul trecut. „Suma contractată în acest an pentru medicamente este de 16.165.000 de lei, faţă de anul 2010, când suma contractată a fost de 32.030.884,35 lei, iar pentru materiale sanitare, de 902.000 de lei faţă de anul 2010, când suma contractată a fost de 830.750 de lei“, susţine CAS Dolj. Cei mai puţini bani au fost alocaţi pentru medicamentele bolnavilor de cancer - 7,1 milioane de lei.
Pentru diabet au fost alocate cu două milioane de lei mai puţin faţă de anul trecut. Pentru tratamentul bolnavilor de tuberculoză, fondurile sunt mai mici cu 120.000 de lei. Dar există o explicaţie. „La stabilirea valorii de contract din acest an pentru medicamente TBC, s-au analizat consumul total al anului 2010, în sumă de 377.233,39 lei, numărul de bolnavi trataţi, costul mediu pe bolnav, stocurile foarte mari înregistrate la finele anului şi nota de fundamentare transmisă de fiecare unitate sanitară“, spune CAS Dolj.
Şi pentru dializă fondurile au scăzut la jumătate, dar din cauză că mulţi bolnavi au fost preluaţi de firme private care încheie contracte direct cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Tot la jumătate sunt şi fondurile pentru proteze şi orteze.
Nici pentru screening nu s-au găsit bani. Pentru depistarea bolilor care fac ravagii în România, cum ar fi cancerul de col uterin, cancerul de colon şi cancerul de sân, nu a fost alocat nici măcar un leu.
Guvernul a găsit resurse (rămase de anul trecut) doar pentru vaccinarea împotriva cancerului de col uterin. Vaccinarea HPV se va putea face şi în aces