Liga Profesionistă de Fotbal va organiza, luni, licitaţia pentru pentru drepturile de difuzare ale meciurilor din Liga I de fotbal. Vezi ce televiziuni vor să transmită meciurile din sezonul următor şi până în iunie 2014.
RCS&RDS, Romtelecom, Antena TV Group şi Societatea Română de Televiziune (TVR1, TVR2) sunt companiile care vor licita luni pentru drepturile de difuzare ale meciurilor din Liga I de fotbal.
Meciurile au fost împărţite în 9 pachete dintre care pachetele 8 şi 9 pot fi licitate doar de televiziuni care emit gratuit la nivel naţional.
Preţul de pornire la licitaţie pentru fiecare pachet, cu excepţia pachetelor 8 şi 9, este de 12.900.000 euro (4.300.000 euro/ sezon competiţional) la care se adaugă TVA. Preţul de pornire a licitaţiei pentru pachetele 8 şi 9 este, pentru fiecare dintre ele, de 10.500.000 euro (3.500.000 euro/ sezon competiţional) la care se adaugă TVA.
În urmă cu trei ani, drepturile au fost câştigate de de consorţiul RCS&RDS - Antena 1 pentru suma de 102 mil euro (inclusiv TVA).
Cât costă alte competiţii din Europa
1. Anglia: "English Premier League", 2009/10 şi 2012/13 (trei sezoane): 3,538 miliarde de euro;
2. Italia: "Serie A", 2010/11 - 2011/12 (două sezoane): 1,822 miliarde de euro
3. Franţa: "Ligue 1", 2008/09 - 2011/12 (patru sezoane): 2,672 miliarde de euro
4. Germania: "1.Bundesliga", 2009/10 - 2012/13 (patru sezoane): 1,648 miliarde de euro
5. Spania: "Liga BBVA": 260 de milioane de euro pe an; FC Barcelona şi Real Madrid şi-au negociat individual şi primesc 240 de milioane de euro!
6. Turcia: "Turkish Süper Lig", 2010/11 - 2013/14 (patru sezoane): 1,041 miliarde de euro
7. Olanda: "Eredivisie", 2008/09 - 2010/11 (trei sezoane): 300 milioane de euro
8. Grecia: "Greek Super League", 2009/10 - 2011/12 (trei sezoane): 162 milioane de euro