În vîrtejul actualităţii „fierbinţi“, ziua internaţională a Francofoniei a trecut, la noi, aproape neobservată. Unde să mai găseşti un colţişor de pagină pentru asemenea futilităţi cînd, vorba aia, Europa încă mocneşte după cazul Adrian Severin, pe continentul african temperatura e în continuă creştere, iar în Japonia, la Fukushima, focul din reactoare tot nu vrea să se stingă? Cum să mai celebrezi ceva, orice, cînd mai peste tot sună a pagubă? De unde atîta francoptimism aşternut peste acest ocean de dezolare?
DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB Motive de bucurie s-ar găsi, totuşi. Să le enumerăm. Din datele prezentate de Organizaţia Internaţională a Francofoniei rezultă că numărul vorbitorilor de franceză este în creştere la nivel mondial. Principalul bazin de dezvoltare pentru franceză e continentul african. Creşterea numărului de vorbitori de franceză în statele sărace, cu regimuri politice instabile sau autocratice, e o promisiune, poate chiar o garanţie că, pînă la urmă, democraţia şi bunăstarea se vor putea impune. Căci limba franceză înseamnă în primul rînd acces la cunoaştere şi la valorile occidentale, iar apartenenţa la OIF înseamnă acces la o întreagă reţea de relaţii. Pentru state mici şi izolate, statutul de membru al organizaţiei e singura modalitate de a ieşi în lume.
Concepută iniţial doar ca o platformă destinată schimburilor culturale între statele care au în comun limba franceză, Organizaţia Internaţională a Francofoniei a căpătat în ultimii ani o tot mai pronunţată dimensiune politică. Pornind tocmai de la limbă şi de la promovarea identităţilor culturale, Organizaţia şi-a propus mai întîi misiuni în domeniul educaţiei, în cel al cercetării, apoi în cooperarea economică. Dincolo de declaraţiile mai mult sau mai puţin formale, som
