Europarlamentarul Gigi Becali a declarat că este onorat de menţiunile care se fac la adresa sa în documentele Wikileaks, susţinând că familia sa probabil se mândreşte cu faptul că se "fac rapoarte" despre el.
"Pe mine mă onorează ceea ce scrie în Wikileaks, eu am plecat de acolo, de jos, de la oi şi am ajuns chiar să spună rapoarte la Washington despre Becali. Ar fi o onoare, pentru tatăl meu şi chiar familia mea, care nu mai este, cred că se mândresc cu mine că se fac rapoarte la Washington de un Becali şi scrie acolo că sunt a cincea persoană importantă şi influenţabilă (sic!) în stat. Dacă eram aşa de influent, nu aveam trei dosare penale. Nu e nimic grav, pe mine mă onorează", a spus Becali ieri seară la Realitatea TV, citată de NewsIn.
Becali s-a referit şi la relaţia sa cu Traian Băsescu. "Am fost la o nuntă unde a fost Victor naş, s-a căsătorit o consilieră a domniei sale, şi am fost, am jucat în horă cu soţia, cu domnia sa, şi am fost invitat la Cotroceni de Ziua Europei, de Ziua României, ca şi europarlamentar. Am schimbat câteva vorbe, am râs, am glumit", a povestit Becali.
Europarlamentarul a precizat că, "imediat după alegeri", Băsescu i-a trimis "un sol de pace". "A venit Videanu şi mi-a spus: 'Gigi, domnul preşedinte mi-a spus că vrea un mandat de linişte, de pace, de înţelepciune, nu mai vrea scandaluri, nu are nimic cu tine, eşti în greşeală când crezi că preşedintele a comandat arestarea ta şi vei vedea că-ţi vom demonstra ce şi cum s-a întâmplat cu arestarea ta", a susţinut Becali.
"Când am fost la nuntă, când a fost Victor naş, am schimbat câteva cuvinte (cu Traian Băsescu - n.r.). Şi mi-a zis: 'Băi, Gigi, v-aţi convins că nu eu v-am încarcerat?'", a mai povestit europarlamentarul.
Europarlamentarul Gigi Becali a declarat că este onorat de menţiunile care se fac la adresa sa în documentele Wikileaks