Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Exporturile ridică economia Olteniei

Publicat in Adevarul, joi 31 martie 2011 ·

Marile companii din industria olteană au mărit ritmul exporturilor în 2010, fapt ce a determinat autorităţile să fie încrezătoare într-o revenire a economiei. Numărul operaţiunilor de export din Dolj a fost de trei ori mai mare în 2010 faţă de 2009.

Industria din regiunea Olteniei se pune pe picioare, potrivit ultimelor date furnizate de instituţiile abilitate să strângă informaţii cu privire la situaţia economică a regiunii. „O revigorare a economiei se vede. Electroputere şi Ford au crescut puternic exporturile şi să sperăm că această tendinţă se va menţine şi în perioada următoare”,a spus Dan Mircea Matei, directorul Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova. Dacă în 2009, numărul operaţiunilor de export din Dolj a fost de doar 845, în 2010 acestea au ajuns la 2.720. Volumul exporturilor a fost în 2010 de 262 de milioane de euro, în timp ce în 2009 firmele doljene au exportat de 232 milioane de euro, potrivit statisticienilor. Prin comparaţie, în timp ce Doljul, Oltul, Gorjul şi Vâlcea au adunat 17.400 de operaţiuni vamale în 2010, numai în Argeş au fost înregistrate 25.000, ca urmare a producţiei intense de la Dacia, cel mai mare exportator al României, aşa cum reiese din datele furnizate de DRAOV Craiova.

Au crescut şi importurile

Doljul rămâne însă singurul judeţ din regiune care nu reuşeşte să îşi acopere importurile prin exporturi. Datele colectate arată că, deşi firmele doljene au intensificat exporturile, importurile au crescut şi ele exponenţial. Dacă în 2009 doljenii importau bunuri de aproape 270 milioane de euro, în 2010 volumul importurilor a ajuns la 353 de milioane, potrivit DRS Craiova. Jumătate din exporturile din regiune au aparţinut însă firmelor din judeţul Olt, potrivit datelor Direcţiei Regionale de Statistică. Şi reprezentanţii Fiscului sunt optimişti şi spun că încasările la buget au crescut vizibil. „Vom în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 31 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°