Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corupţia împiedică firmele americane să intre în România

Publicat in Jurnalul, joi 31 martie 2011 ·

Raportul despre corupţia în sistemul sanitar trimis printr-o cablogramă din 5 aprilie 2005 şi clasificat de şeful secţiunii economice al ambasadei arată că există două tipuri de corupţie care se manifestă în România: manipulare la un nivel mare a sistemului pentru câştiguri perso­nale şi mica şpagă pe care personalul medical din spitale o cer pacienţilor. "Corupţia la nivel înalt este de departe cea mai dăunătoare şi pune la încercare sistemul de sănătate".

Fostul guvern PSD a admis existenţa corupţiei în sistem, dar a refuzat să ia măsuri. În 2003, Ambasada SUA a obţinut un grant de 400.000 de dolari de la Departamentul de Stat pentru a investiga corupţia din sistemul sanitar. Timp de nouă luni, ambasada a încercat să implice oficiali din Ministerul Sănătăţii, printre care şi fostul ministru Ovidiu Brânzan, să dezvolte un program pentru a folosi aceste fonduri, dar nu a avut cu cine să coopereze. Banii au trebuit returnaţi, pentru că ministerul efectiv nu a fost interesat să aibă de a face cu această chestiune serioasă a corupţiei. Corupţia la nivel înalt este în centrul implicării guvernului american, pentru că aceasta împiedică direct companiile americane să intre şi să concureze pe piaţa românească.

Pentru a fi în linie cu o directivă UE, Ministerul Sănătăţii a înfiinţat Comisia pentru Transparenţă (denumită acum Comitetul pentru Strategie Farmaceutică) în a doua parte a anului 2003, pentru a supraveghea introducerea de noi produse farmaceutice. Totuşi, istoricul fostul preşedinte al Comisiei, dr Victor Voicu, este un exemplu clasic despre cum sistemul românesc a găzduit corupţia oficialilor din sănătate. Voicu a condus comisia până a fost înlăturat pentru conflict de interese. "Contactele noastre din industria farmaceutică i-au spus ofiţerului economic că aceste acuzaţii provin din favorizarea producătorului LaborMed. Soţia lui deţine apr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum 18 minute
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 37 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°