În următorii 10 ani, UE îşi va concentra atenţia pe dezvoltarea ţărilor riverane fluviului şi va aloca zeci de miliarde de euro. Nu avem voie să ratăm această oportunitate. „Adevărul“ deschide astăzi o campanie de informare prin care vom arăta, cu ajutorul specialiştilor, cum putem profita de şansa oferită României prin Strategia Dunării.
Oficial, se numeşte „Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării" şi este un amplu proiect multinaţional prin care comunitatea europeană şi-a propus să reducă decalajele - în primul rând economice - dintre ţările aflate pe cursul superior al bătrânului fluviu şi cele de pe cursul inferior.
Citiţi şi:
Forum naţional pentru aplicarea Strategiei Dunării
Se coace strategia de adaptare a Deltei la schimbările climatice
Baconschi doreşte schimbarea denumirii şi emblemei PDL
Adică dintre Germania, Polonia, Croaţia, Slovenia, Slovacia, Cehia Austria şi Ungaria - pe de-o parte - şi Serbia, Bulgaria, România, Republica Moldova şi Ucraina - de cealaltă parte. Observaţi că unele state nu sunt membre UE şi totuşi sunt cuprinse sau pot fi implicate în aplicarea Strategiei Dunării - aceasta este, de fapt, marea provocare lansată de comunitatea europeană pentru ţările riverane. Şi, atenţie, parteneri sau generatori de proiecte pot să fie nu doar autorităţile publice locale, regionale sau centrale, cum s-ar putea crede la prima privire, ci şi organizaţii private, cum sunt companiile, fundaţiile nonprofit, organizaţiile neguvernamentale, patronatele, dar mai ales unităţile de învăţământ, culturale sau de cercetare.
Un alt amănunt esenţial este acela că nu doar regiunile, landurile sau (în cazul nostru) judeţele de pe malurile Dunării sunt vizate în strategie, ci întregul teritoriu al fiecărei ţări, respectiv generatorii de proiecte din aceste zone. Altfel spus, pot colabora nu doar Călăraşi