Nu mai este de mult o surpriză că stafful administrativ şi celtehnic al Rapidului nu cred cu adevărat în accidentările lui CostinLazăr. Ultimele informaţii scot la iveală însă un motiv cu totulnou pentru care mijlocaşul s-ar da lovit: evitarea exilului laechipa secundă.
După scandalul din Turcia, în care Lazăr a jucat rolul de"cârtiţă", iar Constantin pe cel de "justiţiar", Marius Şumudică adecis exilarea ambilor la echipa a doua pe termen nelimitat.Fundaşul a ajuns deja acolo şi se antrenează de trei zile subcomanda lui Marian Rada, dar Costin Lazăr a scăpat, deocamdată, deexecutarea pedepsei. Motivul: s-a accidentat în jocul cuAntalyaspor şi nu poate să se antreneze pe gazon în aceastăperioadă.
Acelaşigenunchi, alt RMN
O sursă din cadrul clubului a afirmat însă că problema pe care oacuză Lazăr la acelaşi genunchi drept e veche şi minoră."El se ascunde în spatele acestei accidentări pentru a numerge la echipa a doua şi se va ascunde până îşi va rezolvaproblema contractului cu Rapid, pentru că ştie că nu va mai fifolosit de Şumudică", au afirmat sursele. Pentru a seedifica, Lazăr i-a comandat medicului un nou RMN, la care încăaşteaptă răspunsul. La ultimul n-a ieşit nimic grav.
Pe de altă parte, Lazăr s-a destăinuit unor apropiaţi:"Accidentarea e serioasă, acum am o întindere la coapsăcare se poate transforma în ruptură".
Lazăr nu poate să meargă la echipa a doua. El stă numaiaccidentat de la o vreme! În ultimul amical a cedat din nou dupădoar 20 de minute! Nu ştiu ce să zic...
Dinu Gheorghe, preşedinte Rapid
Nu mai este de mult o surpriză că stafful administrativ şi celtehnic al Rapidului nu cred cu adevărat în accidentările lui CostinLazăr. Ultimele informaţii scot la iveală însă un motiv cu totulnou pentru care mijlocaşul s-ar da lovit: evitarea exilului laechipa secundă.
După scandalul din Turci