Plinius cel Bătrân menţionează în lucrarea sa "Naturalis Historia" două plante înrudite, cu origine în Siclia. Este vorba despre ciulinele sălbatic şi sora lui "domestică" anghinarea. Aceasta din urmă, cu o vastă istorie în spate, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai versatile ingrediente din bucătăria italiană, în general, şi din cea siciliană, în particular.
În marea insulă, care este avanpostul vestic al Italiei, există două varietăţi distincte de anghinare – cea "spinoasă" zisă şi "palermitană", deoarece se cultivă îndeosebi împrejurul acestui important oraş sicilian şi cea "fără spini", numită şi "cataneză" (deoarece se cultivă în Catania, pe câmpurile de lângă Niscemi) sau "violetă", datorită culorii pe care o au florile şi frunzele sale. Amândouă sunt la fel de apreciate în gastronomie, trebuie însă să precizăm că varietatea care se cultivă în sud-est, la Niscemi, nu departe de Gela – locul de baştină al lui Archestratos, autorul primului ghid gastronomico-turistic al Antichităţii – are la activ câteva "recorduri". Pe câmpurile de la Niscemi se cultivă 50% din cantitatea de anghinare din întreaga Sicilie, 30% din cea din Italia şi 14% din producţia de anghinare mondială. Iată de ce, s-au gândit, în urmă cu 31 de ani, locuitorii din Niscemi că anghinarea merită un festival al ei. Aşa se face că în zilele care urmează - 1-2-3 aprilie 2011 – aici va avea loc ediţia cu numărul 31 a fascinantei "Sagra del carciofo" - Festivalul Anghinarei. Vom fi şi noi prezenţi acolo şi promitem să vă aducem reţete şi anecdote despre loc, oameni şi bucate.
Până atunci, însă, aş vrea să remarc doar câteva lucruri legate de utilizarea în gastronomie a anghinarei. Dacă Sicilia este celebră pentru reţeta de "caponata" – un fel zacusco-ghiveci de pe la noi, la baza căreia stau vinetele, cărora li se alătură roşiile, ceapa şi alte legume proaspete ale sezonulu
