Reorganizarea companiilor energetice de stat în doi campioni energetici naţionali, în locul privatizării parţiale sau totale, este ca şi cum ai rearanja şezlongurile de pe Titanic, a declarat astăzi ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, la Bursa de Valori Bucureşti, finalizându-şi discursul cu "vă mulţumesc pentru că m-aţi ascultat şi vă rog să ne spuneţi cum vă putem ajuta".
"Efortul actului de reorganizare a companiilor energetice de stat în doi campioni energetici naţionali, în loc să se analizeze opţiunea de a le privatiza total sau parţial, este nu doar un mod ineficient de utilizare a unor resurse valoroase. (...) aşa cum am spune în America, acesta este un efort de «rearanjare a şezlongurilor de pe Titanic», pentru că nu ia în considerare problema fundamentală a companiilor energetice de stat, că nu sunt administrate cu adevărat ca nişte afaceri", a declarat Gitenstein.
El a amintit că, potrivit presei, de cel puţin 10 ani, peste jumătate din producţia energetică a companiei Hidroelectrica a fost îndreptată spre contracte preferenţiale de energie la preţuri considerabil mai mici decât costurile de producţie.
Unele companii plătesc mai puţin la energie în funcţie de legăturile politice
"Acest lucru a determinat pierderi semnificative de profit şi insuficiente investiţii în companie, forţând Guvernul să redirecţioneze fondurile publice reduse pentru a susţine compania. Deşi acordarea de reduceri de preţ pentru consumatorii de cantităţi mari de energie nu este neapărat o practică de afaceri incorectă, extinderea acestui beneficiu de către o companie de stat înseamnă subvenţionarea unui număr mic de utilizatori în detrimentul celorlalţi consumatori", a spus ambasadorul.
El consideră că acest tip de reduceri de preţ speciale par a fi acordate adesea în funcţie de legăturile politice, mai degrabă decât ţinând cont de p