Am citit, undeva, un exemplu concludent în legătură cu bazele materiale şi de confort ale lumii în care trăim noi, occidentalii. La cererea companiei Ford, în SUA, la Detroit, a fost realizat, în 1929, înainte de Marea Criză, un studiu privind nivelul de trai al populaţiei. S-a constatat că din 1000 de familii, 98 dispuneau de un fier de călcat, 76 aveau o maşină de cusut, 51 dispuneau de o maşină de spălat, 49 de un fonograf, 47 de un automobil, 36 de un aparat de radio, 21 de un aspirator. Ce nivel de trai!
Azi, la început de secol XXI, nu există multe familii în lume cu un asemenea confort. Aceasta este lumea noastră, a occidentalilor, o lume a acumulării şi a expansiunii. Acestea ne sînt standardele. Ca urmare, după două mii de ani, media de viaţă a unui om a ajuns de la 30-40 de ani la 70-80 de ani. Trăim mai mult şi mai bine, permiţîndu-ne ca aproximativ 2/3 din timp să fie al nostru pentru famile, prieteni, distracţie, îngrijire, somn, cultură, sănătate ş.a.m.d. Este bine să ne reamintim aceste lucruri atunci cînd discutăm despre războiul din Libia.
Dar înainte de a continua discuţia, să facem puţină istorie. Şi azi apeductele romane alimentează cu apă cartiere ale oraşului Tunis. Aici, în Nordul Africii s-a aflat Cartagina. De aici Hannibal a pornit cele două războaie punice şi a fost învins, pînă la urmă, de către generalul roman Scipio Africanul. Atît de înspăimîntată a fost Roma Antică de vitejia soldaţilor săi, încît în Senatul Roman s-a pus problema distrugerii definitive a cetăţii Cartagina. Marcus Porcius (Cato cel Bătrîn) a rămas celebru în istorie pentru vorbele sale: „Mai ales eu sînt de părere că trebuie distrusă Cartagina“. Acest lucru s-a şi întîmplat în 146 î.Hr., cînd romanii au distrus cetatea din temelii. Legenda spune că au presărat pămîntul cu sare pentru a nu mai răsări nimic, niciodată. Cetatea a înflorit ulterior sub stăp
