- un inventar imperfect -

Oricare dintre noi a avut, la un moment dat, o pană de energie deambulatorie, o grabă cu miză grasă, o decepţie meteo sau un demobilizator surplus de bagaje, şi a apelat la serviciile unui taximetru. Vînzoleala citadină şi ritmurile metropolitane solicită îndeobşte ubicuitatea policromă a firmelor de gen sau oferta nebuloasă a particularilor. Însă odată ajuns client, nu poţi evita deconcertantul exotism al breslei. Ceea ce ar fi trebuit să se rezume la o birocratică deplasare rutieră împrumută, adesea, marca burlescului ori fermentaţia tărăşeniei de parcurs. Taximetristul nu e întotdeauna un şofer cuminte, verosimil instalat în exigenţa comenzii de saturat. Din contră, el se dilată frecvent, îşi gonflează histrionic profilul, turuie bolînd şi enciclopedic, face metafizică sau glume de tractir, îşi gestionează pompos chakrele, seduce telefonic metrese latente, adulmecă volubil pitorescul străzii. Te simţi cînd asediat torenţial de verva lui sfătoasă, cînd complice la disidenţa lui cu volan, cînd martor neajutorat la un umed crîmpei de patriotism porno („Degeaba, româncele au cele mai faine cururi...“ suspina dogmatic, deunăzi, un taximetrist oacheş ce mă ducea la gară). Merită, cred, schiţat, cu titlu de amuzament, un inventar – imperfect, fireşte – al taximetriei excentrice.

1) Apocalipticul. Zidit într-un rid amar sau electrocutat de intuiţii milenariste, supărat pe ţară, pe fotbal, pe moravuri şi pe situaţia de acasă, te pisează tot drumul cu fatale diagnostice colective, adieri de năpastă, ieremiade politice, zăpuşeli planetare. Nu-i convine nimic, bombăne paranoic mapamondul, debitează hibe cosmice, glosează scîrbit şi miroase decrepitudinea generală. Suduie baroc traficul, duhăneşte lacom, încasează, oblomoveşte, fiecare groapă. La ce bun să le mai fentezi? 2) Chefliul. La antipodul cătrănitului invocat mai sus, jubileaz