● R.E.M., Collapse Into Now, Warner Bros., 2011.
Încep cu Michael Stipe: „Collapse Into Now se revendică unei înţelegeri a faptului că anumite idei, atitudini, contexte – de multe ori convenabile, dar complet nerealiste – ale secolului al XX-lea încă rezistă astăzi, deşi intrăm în a doua decadă a secolului XXI. (...) Deci este timpul ca acum, în prezentul imediat, să regîndim şi să reimaginăm ceea ce ne dorim de la acest veac. Copiii secolului XXI sînt aici, pregătind secolul următor“. O spunea, recent, revistei britanice Dazed & Confused. E vremea schimbării, afirmă trupa lui Stipe pe acest al 15-lea album al ei. „Let’s show the kids how to do it fine!“: mormăitul vocalistului pe energica „All the Best“ spune şi cine ştie foarte exact cum vine treaba cu această schimbare. Faptul că ea este împachetată într-o revenire la sound-ul clasic R.E.M. nu mă miră. Este un paradox la mijloc, dar aşa stau lucrurile în muzică: o formaţie oarecare a secolului al XX-lea, de la U2 la Metallica, de exemplu, acţionează astăzi, în secolul XXI, mai degrabă la nivel ideologic. Mesajul este mai important decît medium-ul, mai important decît orice altceva. Iar mesajele astea conţin, de multe ori, doze serioase de ipocrizie. Bănuiesc că Bono ştie de ce.
DE ACELASI AUTOR Melodii, melodii Pop tabloid Amintiri din epoca de azi După douăzeci de ani Continui cu chitaristul Peter Buck, cel din timpul înregistrărilor pentru Automatic for the People (undeva prin 1991-1992): „Lumea în care am trăit pînă acum dispare. Lumea unor Hüsker Dü, lumea unor The Replacements, toate sînt duse. (...) Ne aflăm într-un loc complet diferit, şi asta se va vedea, muzical şi literar, pe noul album“. Pe vremea aceea, replica avea sens şi era susţinută de producţia în sine. Primii născuţi ai Generaţiei X, ajunşi atunci în jurul vîrstei de 30 de ani, invadau mainstream-ul, influenţînd major istoria p
