Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Păsat, la DNA

Publicat in Curierul, joi 31 martie 2011 ·

Deputatul Dan Păsat a studiat, ieri, la DNA, ultimele probe din dosarul în care este acuzat de şantaj, a semnat un proces-verbal în acest sens, el declarând că procurorii i-au pus sechestru asigurator "pe toate bunurile", informează Mediafax. La ieşirea din sediul instituţiei, Păsat a declarat că studierea probelor s-a finalizat, că a semnat un proces-verbal în acest sens şi că procurorii anticorupţie urmează să trimită dosarul în judecată. Deputatul a adăugat că "toate bunurile" i-au fost puse sub sechestru asigurator de către procurori până la concurenţa sumei de "1-2 miliarde". Păsat a stat aproximativ o oră la DNA, el fiind însoţit de avocatul său, Alexandru Chiciu. Dan Păsat a venit şi marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru prezentarea materialului de urmărire penală. La ieşirea din sediul instituţiei, avocatul Alexandru Chiciu a precizat că Păsat a luat la cunoştinţă o serie de probe ale procurorilor, între care şi un raport al Curţii de Conturi referitor la una dintre societăţile care are calitatea de parte vătămată în acest dosar şi despre care raportul arată că are datorii la stat de 13 miliarde lei. Avocatul s-a arătat surprins de faptul că o societate datoare statului poate avea calitate de parte vătămată în dosarul deputatului PDL. În plus, avocatul a menţionat că, din punct de vedere procedural, dosarul întocmit de procurori pe numele clientului său este în regulă, arătând că nu a semnalat vicii procedurale până în acest moment. Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor, în 4 noiembrie 2010, solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj, cerere respinsă de Parlament. Astfel, Păsat este cercetat în stare de libertate de DNA. În 11 februarie, procurorii i-au impus deputatului PDL Dan Păsat - suspendat din partid - aplicarea interdic

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°