Apropierea sărbătorilor pascale trezeşte sentimente de compasiune în inima multor făgărăşeni dar mai ales a celor tineri. În acest sens, câţiva elevi de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ s-au hotărât să şteargă de praf toate cărţile pe care le-au citit şi să le scoată la vânzare. Banii obţinuţi vor fi donaţi colegilor cu o situaţie materială precară.
„Am ceva pentru tine!“. Sub acest slogan, bobocii Colegiului Naţional „Doamna Stanca“ au organizat, în centrul oraşului, un târg de chilipiruri. Dacă iniţial ei s-au gândit să scoată la vânzare doar cărţi, dorinţa de a ajuta i-a făcut să renunţe şi la alte obiecte: cutii de bijuterii, cercei, brăţări sau chiar ghivece cu flori. Deoarece este vorba de o strângere de fonduri pentru elevii nevoiaşi, preţurile obiectelor şi ale cărţilor de la târgul de chilipiruri sunt modice şi încep de la 50 de bani.
„Avem cărţi pentru clasele I-IV, culegeri, cărţi în engleză şi germană pentru cei din liceu. Avem, de asemenea, reviste, cărţi cu jocuri, lipici cu sclipici, ştiu că le plac celor mici“, au spus organizatorii târgului.
„Am încercat să iniţiem o activitate interesantă, de voluntariat. Sperăm să reuşim să organizăm un asemenea târg şi în anii următori, pentru a putea evalua eficienţa. Este vorba despre acţiunea „Am ceva pentru tine!“ care a constat în două etape. Prima a fost colectarea de la elevi a obiectelor care le prisosesc. Apoi a urmat evaluarea obiectelor, cu preţuri modice“, a spus Adelina Graur, profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“.
Târgul de chilipiruri s-a deschis miercuri, 30 martie, la ora 13 şi primii cumpărători au fost din rândul celor mici.
Astfel, dacă vă aflaţi prin centrul oraşului, nu rataţi târgul de chilipiruri organizat de liceenii de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“. Cu siguranţă veţi găsi ceva să vă pl