Aşteptate cu sufletul la gură de politicieni, afaceriştii apropiaţi acestora şi de mass-media, documentele Wiki­leaks despre România au dezamăgit, în cea mai mare parte. Notele Am­ba­sadei SUA la Bucureşti sunt nişte în­săilări de slabă factură ale unor in­formaţii neverificate, despre persoa­nele publice de la noi. Nu-i mai puţin adevărat că aceste documente sunt doar o parte a corespondenţei Bucu­reş­ti-Washington. Adevăratele me­saje, cu miza foarte mare, bine criptate, nu vor fi dezvă­luite niciodată.

Un singur argument aş vrea să invoc pentru a-mi susţine afirmaţia. Cea mai însemnată componenţă a cooperării româno-americane în ultimii 10 ani a fost cea în domeniul apărării şi al serviciilor de informaţii. După gravele atentate teroriste de la 11 Septembrie 2001, prin mecanisme legislative bine puse la punct, un uriaş val de schimb de informaţii şi acţiuni co­mune s-a derulat. Negocieri pri­vind raţiunile şi utilitatea bazei ame­ricane de la Mihail Kogăl­niceanu, date sensibile despre coo­perarea în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak, informaţii explozive din procesul amplu şi de-a dreptul specta­culos al combaterii terorismului. Nimic din toate astea nu au ieşit la iveală, fapt care mă îndeamnă să cred că acest proces al scurgerii documentelor este unul bine controlat.

Fie grosul informaţiilor sensibile au fost cumpărate de la gaşca lui Assange (fondatorul Wikileaks) exact de structurile speciale deranjate de posibile scandaluri generate de informaţii bombă. Ori aceşti interceptori de ocazie n-au avut acces decât la acele cablograme de mâna a treia, care se transmit pe internet sau alte mijloace prea puţin protejate. Ade­văratele informaţii şi documente de importanţă maximă, transmise prin sistemul foarte bine criptat şi/sau prin curierul diplomatic rămân în conti­nuare în „pivniţa” americană, ferite de privirea publicului.

Ca să c