SUA au trimis, joi, în Japonia , o unitate a Forţelor Navale, formată din 155 de militari antrenaţi pentru situaţii de urgenţă nucleară, cu scopul de a ajuta la gestionarea accidentului de la central Fukushima.
Militarii fac parte din Forţa de reacţie la un incident chimic sau biologic (CBIRF) şi vor ajunge vineri pe teritoriul nipon.
Echipa Forţelor Navale americane nu va participa la acţiunile de stabilizare a reactoarelor de la Fukushima, dar se va ocupa de identificarea şi detectarea substanţelor chimice, monitorizarea nivelului de radioactivitate şi decontaminarea personalului.
"Misiunea va fi marcată de prudenţă", a dat asigurări o sursă militară americană citată de AFP. "Le vor oferi expertiză radiologică oamenilor de pe teren şi chiar forţelor militare nipone, dacă va fi nevoie, în domeniile medical, logistic, chimic, biologic şi nuclear", a explicat oficialul citat.
Soldaţii americani nu sunt autorizaţi să se apropie la mai puţin de 80 de kilometri de Fukushima, zona de protecţie indicată fiind mult mai mare decât cea stabilită de guvernul japonez, de 20 de kilometri în jurul centralei nucleare.