Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şaptesprezece ani de închisoare pentru individul care şi-a violat fetele

Publicat in Adevarul, joi 31 martie 2011 ·

Cornel Saicu, bărbatul trimis în judecată pentru că a abuzat timp de cinci ani de trei dintre fetele soţiei sale şi-a aflat astăzi pedeapsa.Judecătorii au fost impresionaţi de traumele provocate fetelor şi au ţinut cont inclusiv de trecutul de recidivist al bărbatului

Cornel Saicu, un bărbat de 57 de ani din comuna Ilva Mare, judecat pentru viol a fost condamnat astăzi la 17 ani de închisoare de o instanţă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi la 6 ani de interzicere a unor drepturi civile. Cazul lui Saicu, care şi-a violat pe parcursul a cinci ani două dintre fetele vitrege şi a încercat să o abuzeze şi pe a treia, i-a impresionat chiar şi pe judecători. Preşedintele completului care l-a judecat pe Saicu, magistratul Alexandru Petrişor spune că a ţint cont atât de traumele pe care individual le-a provocat victimelor sale cât şi a trecutului său de recidivist: „era vorba de două infracţiuni de viol şi două de corupere sexuală, în condiţiile în care individual era recidivist şi a mai comis fapte similare. Faptele sale erau foarte grave. Practic, pe prima fată a violat-o când avea doar 13 ani, după care copila, de frică, a fugit de acasă. Apoi s-a legat de a doua fată, a violat-o şi pe ea şi în final s-a legat de a treia fiică a soţiei sale pe când aceasta avea doar 11 ani", explică judecătorul Petrişor.

Violatorul din scara de bloc a fost trimis în judecată

Un caz şocant şi pentru poliţişti

Poliţiştii care au anchetat cazul spun că în cazul Saicu s-a făcut dreptate: „este o pedeapsă justă ţinând cont de ce-a făcut acest individ, de presiunea teribilă pe care a exercitat-o asupra copilelor de care ar fi trebuit să aibă grijă şi de traumele pe care le-a provocat acestora.", spune Paul Andreica, poliţistul criminalist care a investigat cazul. Poliţistul îşi aminteşte cât de afectate erau victimele:„pe una dintre fete am găsit-o la o mănăstire în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 25 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°