Of, of, of, săracă ţară, cum vă petreceţi şi vă dezmierdaţi cu aceste supărări, la aceste vremi cumplite şi fără de milă!…
Unde am citit asta? Într-un sms trimis Oanei de Pepe? Într-un editorial mai vechi al lui Ion Cristoiu? În Letopiseţul lui Neculce - personaj obscur din secolul al XVIII-lea. Ceva nu e în regulă, o să spuneţi. M-am gândit şi eu: omul vorbea în Secolul Luminilor ca şi când i-ar fi tăiat pizmaşii curentul. Mi-am amintit vorbele astea când mi-am pus ceasul să sune. Ar fi fost de belea să iasă ţărişoara din recesiune şi eu să nu bag de seamă.
Cum mi-am închipuit clipa măreaţă? Desfăcând precum Neculce broaştele de Beci (zăvoarele de Viena) şi ieşind la drumul mare, să văd aievea trecând dricul bunăstării. (Dricul, la Letopiseţ, se tălmăceşte "culmea". Odată citeşti: "dricul târgului" şi-ţi fuge mintea la alte alea, când cronicarul vrea să zică doar: locul cel mai înalt).
Ce iute trece vremea… Mai ieri domnea fanariotul, ăl "aruncat mereu la dreapta şi la stânga, care doarme pe spini, umblă pe jăratic şi întotdeauna îşi poartă viaţa în dinţi". Azi domneşte norodul prin fiii săi cei mai de ispravă. (Drept e că, şi dacă nu se pristăvea recesiunea, ne-ar fi lăsat mofluzi).
Nu mai suntem în veacul păcii de la Kuciuk-Kainargi, în veacul lui Ienachiţă Văcărescu, îndrăgostit lulea, compunând stihuri cu dedicaţiune de ţi se rupea inima şi te lovea scărpiniciul: "La o-ntristare, amărâtă foarte…"
Ei, uite că am trăit să vedem ziua, dimineaţa fudulă, când vine peste noi năvălirea şi năprasna propăşirii. Aferim!
Of, of, of, săracă ţară, cum vă petreceţi şi vă dezmierdaţi cu aceste supărări, la aceste vremi cumplite şi fără de milă!…
Unde am citit asta? Într-un sms trimis Oanei de Pepe? Într-un editorial mai vechi al lui Ion Cristoiu? În Letopiseţul lui Neculce - personaj obscur din secolul al XVIII-lea. Ceva nu e în re
