Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOREPORTAJ la Naţional Arena, stadionul de 200 mil. euro, aşteptat de 20 de ani

Publicat in Ziarul Financiar, joi 31 martie 2011 ·

Stadionul 23 August până în 1990, Lia Manoliu până în 2007 şi Naţional Arena începând de anul acesta. Patru ani a durat realizarea acestui stadion, aşteptat însă de 20 de ani, de când am început să rămânem în urmă la capitolul infrastructură sportivă. Ce înseamnă în materie de construcţii această investiţie care costă 200 mil. euro?

De la distanţă, ai senzaţia că este un Coloseum neterminat. Când ajungi mai aproape îţi dai seama că la exterior tronează încă nămolul, iar în loc de turişti, muncitorii mişună, lucrând de zor la ultimele detalii.

E martie, frigul a părăsit Capitala, iar lucrările la stadionul Naţional Arena au intrat pe ultima sută de metri. Este finalizat în proporţie de 95%, iar la vară va fi gata să-i întâmpine pe argentinieni în amicalul cu echipa naţională.

Ce înseamnă însă acest proiect în materie de construcţii şi la ce se lucrează acum? În prima jumătate a lui martie, constructorii au început să ridice structura acoperişului retractabil, care va permite stadionului să fie funcţional de la finalul lunii martie până la sfârşitul lui noiembrie. "De câteva zile am început aşa-numitul «big lift», adică ridicarea structurii acoperişului. Mai întâi se tensionează primele cabluri, procesul urmând să dureze trei săp­tămâni. Ulterior se va trece la montarea învelitorilor, a nocturnei, a sistemului audio şi a altor elemente adiacente", spune Ştefan Monus, director coordonator al proiectului din partea joint-venture-ului Max Boegl-Astaldi, care construieşte stadionul.

În ultima săptămână a lui martie, ridicarea structurii acoperişului va fi gata, iar la finalul lui mai acoperişul va fi finalizat în întregime şi va fi funcţional. Constructorii au montat opt generatoare electrice, a câte 200-300 de kilowaţi fiecare, pentru a se asigura că nu au probleme în timpul "big lift-ului", în condiţiile în care întreruperea energiei elect

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 35 minute
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 15 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Vânt de peste 120 km/h în Cluj. Cod roşu de viscol la altitudini mari / Alertă şi în Caraş

Mediafax acum 35 minute
În aceste zone, vântul va sufla cu violenţă. Rafalele urmează să depăşească 120 de kilometri pe oră. Condiţiile meteo extreme vor provoca viscol puternic care va troieni zăpada deja existentă, ducând vizibilitatea aproape la zero. UPDATE Meteorologi

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 50 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 32 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 9 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°