Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coasta de Fildeş, ţara disputată de doi preşedinţi

Publicat in rfi, joi 31 martie 2011 ·

Situaţie tot mai incertă în Coasta de Fildeş. Trupele lui Alassane Ouattara, preşedintele ales la scrutinul din noiembrie 2010 şi recunoscut de comunitatea internaţională, au cucerit fără probleme capitala administrativă a ţării, Yamoussoukro şi oraşul San Pédro, principalul port din lume în materie de exporturi de cacao.

E adevărat că armata lui Laurent Gbagbo, şeful de stat care refuză să plece de la putere, nu era dispusă să se jertfească pentru aceste localităţi. Mai importantă pentru preşedintele rebel este capitala economico-politică a ţării, Abidjan. Oamenii lui Ouattara se îndreaptă însă cu paşi repezi spre acest obiectiv.

Forţele armate ale preşedintelui recunoscut pe plan internaţional se află la doar o sută de kilometri de Abidjan, obiectivul final al acestui marş, aparent victorios, lansat în urmă cu patru zile. Trupele pro-Ouattara controlează deja din 2002 jumătatea nordică a ţării. Ofensiva lansată luni spre sudul Coastei de Fildeş urmăreşte aşadar instaurarea puterii Ouattara pe tot teritoriul, înlăturarea de la putere a lui Gbagbo, preşedintele care se agaţă de scaun cu orice preţ. "Învinsul la scrutinul de acum 4 luni mai are câteva ore ca să plece. După aceea situaţia se va complica", avertizează premierul lui Alassane Ouattara, Guillaume Soro.

În poziţie de forţă după aceste luni de criză post-electorală şi 460 de morţi contabilizaţi de Naţiunile Unite, Ouattara se îndreaptă aşadar încet dar sigur spre scaunul de preşedinte care i-a fost oferit de alegători încă din noiembrie. Presiunile internaţionale sunt şi ele uriaşe, Parisul estimând că Gbagbo "trebuie să audă mesajul" Consiliului de Securitate ONU şi deci să "părăsească puterea imediat" pentru a pune capăt luptelor interne.

Pentru moment însă, în ciuda presiunilor şi intervenţiilor diplomaţilor în post la Abidjan, cel în cauză pare că n-a auzit apelul, Gbagbo nu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 28 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 28 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 59 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum o ora
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Primăria Satu Mare anunță un chatbot cu inteligenţă artificială în relaţia cu cetăţenii

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primăria Satu Mare a anunțat miercuri că a introdus pe site-ul oficial un chatbot bazat pe inteligenţă artificială pentru interacţiunea cu cetăţenii, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi produc

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°