Eram în Thassos, o atmosferă duios-tainică, plină de tandreţe cosmică, în luna septembrie, Boedromion, cînd grecii celebrau Marile Mistere de la Eleusis. Luna în plinătatea ei se desprinse dintre stîncile colţuroase şi se priponi în vîrful cerului, mîngîind hieratic marea prin mii şi mii de luminiţe care pîlpîiau ludic pe suprafaţa ei unduios tremurîndă. Marea părea un creuzet uriaş în care mustea incandescent frumosul inefabil. Îmbiaţi de acest spectacol celest, am coborît şi noi la ponton şi ne-am avîntat voioşi în această colimvitră, pentru a primi botezul frumosului. Odată astfel botezaţi, ne-am aşezat pe stînca de marmură, am deschis un butoiaş din vinul lui Macedon şi am început simpozionul (syn = împreună + pino = a bea). Personajele în cauză sînt: Eu (Cr.) botezat în piscină c-o mînă întinsă spre cer, Clement (Cl.) botezat prin stropire cu privirea în jos, Mihai (M.) botezat prin turnare cu gura deschisă, Ion (I.) botezat cu apă cam prea rece, cu privirea încruntată, Iulia (Iul.) botezată cu ochii întredeschişi spre absolut şi Costena (Cos.) botezată cu apă de munte, cristalină şi năvalnică, cu privirea aplecată.

Cr.: Dragi sympotes, curăţiţi fiind în această căldare incandescentă, astăzi vom vorbi despre frumos. Marele teolog Dionisie Areopagitul ne spune că în Dumnezeu binele şi frumosul se identifică: Acest bine – agathon – este lăudat de sfinţii teologi şi ca frumos (kalon), şi ca frumuseţe (kallos), şi ca iubire, şi ca iubit şi, prin toate celelalte numiri dumnezeieşti cuvenite frumosului de frumuseţe făcător şi plin de har. Urmînd pe Platon, el ne spune că frumosul este veşnic şi nici nu devine, nici nu se pierde. În Dumnezeu frumosul şi frumuseţea se identifică, din perspectiva Teologiei, însă referitor la Oikonomia, adică relaţiile Lui cu lumea, se disting, anume frumosul – kalon este creaţia care se împărtăşeşte de frumuseţe – kallos, iar