Dacă în nord-vestul continentului presiunea va continua să scadă, iar depresiunea nord-atlantică se va extinde şi peste Peninsula Scandinavică şi Ţările Baltice, în celelalte regiuni presiunea va creşte, îndeosebi în sud-vest şi în bazinul vestic la Mării Mediterane, dar şi în sudul Câmpiei Ruse.
Dar în estul Mării Mediterane, se menţine un ciclon cu originea în sudul Munţilor Alpi. La noi, presiunea va continua să crească, iar circulaţia sudică va aduce aer cald. Aşa că vremea va fi predominant fumoasă şi caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 10 şi 19 grade şi minime, între 2 şi 8 grade. Chiar dacă cerul va fi temporar noros, numai pe arii restrânse, după-amiază şi la noapte, va ploua slab în vestul, în nordul ţării şi la munte.
Mâine
Vremea se va menţine în general frumoasă şi caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 10 şi 20 de grade şi minime, noaptea spre dimineaţa, între -1 şi 9 grade. Cerul va fi temporar noros şi, îndeosebi ziua, va ploua trecător la deal şi la munte. Vântul va sufla slab până la moderat.
Poimâine
Vremea va fi tot caldă şi frumoasă, iar cerul, variabil, va fi ceva mai noros în sud şi în sud-est, unde, pe arii restrânse, va ploua slab. Vântul va prezenta unele intensificări în exteriorul arcului carpatic şi la munte. Maximele vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, iar minimele, între -2 şi 8 grade.