Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriciu pariază pe nămolul energetic din Marea Neagră

Publicat in Adevarul, joi 31 martie 2011 ·

Omul de afaceri Dinu Patriciu a investit în ultimii ani 100 de milioane de dolari în cercetarea nămolului sapropelic din Marea Neagră, din care speră să obţină gaze sintetice. Acest tip de biomasă ar putea deveni cea mai mare resursă energetică aflată la dispoziţia omenirii, susţine Patriciu.

În urmă cu patru ani, omul de afaceri Dinu Patriciu a pornit o afacere inedită, prin intermediul companiei Marine Resources Exploration International BV, din Olanda, care face parte din DP Holding, fosta Rompetrol Holding. În iulie 2008, Marexin SRL, subsidiara locală a companiei, a obţinut licenţa de explorare în România a unor perimetre maritime, special atribuită în vederea cercetării nămolurilor sapropelice de pe fundul Mării Negre.

Citiţi şi Marexin speră să obţină gaz sintetic din nămolul sapropelic din Marea Neagră.

„Am investit până acum circa 100 de milioane de dolari în acest proiect. Momentan este în faza de cercetare, după care va urma şi cea industrială", a spus Patriciu, ieri, la conferinţa de lansare a revistei „Ştiinţă şi Tehnică".

Resursa energetică a viitorului

El a explicat ce înseamnă de fapt această resursă. „Marea Neagră este o mare tânără, de 7.200 de ani. Acel cataclism care a dus la formarea Mării Negre aşa cum o ştim astăzi a ucis o parte din viaţa care exista. Biomasa s-a dus la fund, unde s-a format un mediu anaerob în care descompunerea masei organice nu se mai face ca în mediu oxigenat. La o adâncime mai mare de 300 de metri, Marea Neagră este o mare moartă, în care bacteriile formează sapropel", a arătat el.

Potrivit lui Patriciu, biomasa astfel creată este bogată în hidrocarburi care constituie o resursă valoroasă energetică. „Este cea mai mare sursă energetică aflată la dispoziţia omenirii, mult mai puţin periculoasă decât energia atomică, dar este foarte greu de exploatat. În următorii 80 de ani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum 52 minute
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum o ora
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 8 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

AEP Toate secțiile de votare din țară au fost deschise începând cu ora 7.00

Ziua Constanta acum 12 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toate secțiile de votare din țară au fost deschise duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00, în vederea desfășurării alegerilor pentru Președintele României. AEP le reamintește competito

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 10 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°