Sub sloganul „Alege să fii liber”, s-a lansat, la Penitenciarul Timişoara, postul de televiziune cu circuit închis Canal 7 Popa Şapcă. Acesta va emite în direct două ore pe zi, de luni până vineri.
Prima emisiune „live”, „Vrem să vă implicaţi”, a fost moderat de Gheorghe Aciu, condamnat la 15 ani pentru înfracţiuni economice. Acesta mai are de executat un an, timp în care va fi vedeta noii televiziuni. Deşi nu a a mai avut de-a face cu meseria de moderator, Aciu pune că este mare fan Marius Tucă.
„Ne-am dorit să ajungem aici. Suntem foarte entuziaşti. Emoţiile sunt inerente. Nu am mai avut antecedente cu televiziuni, e ceva absolut nou pentru mine”, a spus Gheorghe Aciu, care l-a avut ca invitat în emisiune pe Andrei, din trupa de teatru Impact.
Vezi galerie foto de la lansarea televiziunii PS7
Două ore "live", două ore în reluare
În cadrul televiziunii PS7 mai lucrează un operator, Ciprian Lupşa, care mai are de executat două luni pentru înşelătorie şi omul de la tehnic, Cornel Mazilu, condamnat la 16 ani pentru trafic de droguri. Acesta s-a mai ocupat şi de televiziunea de la Penitenciarul Arad şi este coordonatorul revistei închisorii.
„Este un canal cu circuit închis pentru reeducarea şi relaxarea deţinuţilor. Prin acesta putem transmite noi legi, cât şi emisiuni educative. Deocamdată suntem în căutări şi noi. Postul va fi transmis pe cablu, altături de celalate programe, deţinuţii având posibilitatea să aleagă să se uite sau nu”, a declarat Florin Şerpe, comandantul Penitenciarului Timişoara.
PS7 va emite de luni până vineri două ore în direct, iar seara, pentru cei care au fost la muncă, se va difuza programul în reluare. Din grila de programe nu va lipsi sportul, emisiunile religioase, revista presei şi alte emisiuni care promovează activităţile din penitenciar (teatru, dans, artă etc.).
Invit