Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută în România, iar 90% dintre ele reprezintă debuturi în lungmetraj.
Directorul artistic al festivalului, Andrei Creţulescu, a definitivat recent lista de filme din competiţie – din eclectica selecţie nu lipsesc câteva dintre cele mai titrate titluri ale anului cinematografic 2010: "Winter’s Bone", "Exit through the Gift Shop" sau "Animal Kingdom". "Abel" este debutul în regie al actorului mexican Diego Luna (devenit celebru cu rolul din filmul lui Alfonso Cuaron, "Y tu mama tambien") este povestea unui baiat care, estompând graniţa dintre realitate şi fantezie, preia, în absenţa tatălui său, responsabilităţile de cap al familiei; filmul a fost lansat la Sundance 2010 şi a făcut parte din selecţia oficială a Festivalului International de Film de la Cannes din acelaşi an.
"Animal Kingdom" este primul film al australianului David Michod (de asemenea autor al scenariului) analizează lupta dintre un clan matriarhal de infractori şi poliţia din Melbourne. Lungmetrajul a primit Marele Premiu al Juriului la Sundance 2010, iar Jacki Weaver care, în rolul şefei clanului, a transformat-o pe Lady Macbeth într-un soi de Albă ca Zăpada, a fost nominalizată la Oscar si Globul de Aur pentru Cea mai buna actriţă în rol secundar.
"Beyond", care reprezintă debutul în regie al celebrei actriţe Pernilla August, este o dramă de familie ale cărei capete de afiş sunt doi dintre cei mai iubiţi actori suedezi ai momentului: Noomi Rapace (alias Lisbeth Salander, eroina trilogiei "Millenium") şi soţul ei, Ola Rapace; filmul a câştigat premiul secţiunii Settimana de la Critica a Festivalului International de la Veneţia 2010.
"Exit through the Gift Shop" (foto), debutul în regie al legendarului artist grafician stradal Banksy, expune fără mănuşi, dar cu extrem de mult umor şi ironie, viaţa din spatele m