Mă aştept ca diseară, probabil după o alergătură triumfalistă pe la televiziuni, premierul Emil Boc să-şi invite miniştrii, să scoată ceva bani din hipertrofiatul său fond de protocol şi să se încingă un chef cu prilejul trâmbiţatei ieşiri din recesiune. Dar după doi ani de guvernare mincinoasă, după un interminabil şir de promisiuni neonorate, cine-l mai crede pe Boc? Pe ce se bazează? Pe faptul că ar fi al doilea trimestru consecutiv când s-ar înregistra o creştere a PIB - la 31 decembrie - 0,1%, iar acum, tot pe-acolo. “Creşterea” e absolut nesemnificativă (fie-mi cu iertare, dar se poate lesne aranja din pix) şi în nici un caz nu se datorează Guvernului, ci eforturilor disperate ale firmelor private, care, fără a fi sprijinite - dimpotrivă, au fost sufocate de taxe şi impozite de către un Executiv incompetent - s-au chinuit să supravieţuiască. Nu fără ca sute de mii să intre în faliment. Boc se tot laudă cu o creştere a exportului şi a producţiei industriale, ca şi cu o scădere a şomajului. Îşi arogă merite pe care nu le are. Exportul a crescut datorită revenirii pieţei occidentale, sau şansei unor firme private (Dacia, cu Loganul ieftin în Germania etc.), comerţului cu grâu, păgubos pentru ţară (acum îl vom importa), iar nu umărului pus de Guvern, care n-a scăzut nici barem CAS. Cât priveşte şomajul, când din 10 milioane de români apţi de muncă, doar 4,5 sunt angajaţi, e o gogoriţă să afirmi că ai un şomaj de nici 7%. Nu înseamnă decât că tolerezi munca la negru, pe care nu eşti în star

Oricum, ieşirea din recesiune nu înseamnă nimic. Ieşirea din criză ar înseamna ceva, dar asta e mai mult decât incertă. Inexistenţa unor programe economice clare, eficace, refuzul de a relaxa fiscalitatea, ignorarea în continuare a celei mai bogate resurse - agricultura - retezarea tuturor programelor sociale, lipsa prognozei argumentate privind renunţarea la sălbaticel