Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paştele la Locurile Sfinte mai scump decât Paştele exotic

Publicat in Adevarul, joi 31 martie 2011 ·

Pelerinajele la Locurile Sfinte sunt extrem de căutate de cei care vor să se reculeagă şi să petreacă câteva zile de linişte şi rugăciune. Cu toate acestea tarifele practicate pentru astfel de călătorii sunt mai mari decât cele percepute de agenţiile de turism pentru vacanţele de Paşte în locuri exotice. Credincioşi ajung să plătească de Paşte peste 800 de euro pentru rugăciunea şi liniştea de la Locurile Sfinte cu ofertele Patriarhiei Române.

În timp ce o parte dintre români sunt în căutarea ofertelor de Paşte în străinătate la Romexpo, acolo unde a început astăzi Târgul de Turism al României, Centrul de Pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel" al Patriarhiei Române vine, separat, cu propuneri de pelerinaje la Locurile Sfinte, extrem de căutate, de altfel, de cei care vor să se reculeagă şi să petreacă câteva zile de linişte şi rugăciune. Tarifele practicate pentru astfel de călătorii sunt mai mari decât cele percepute de agenţiile de turism pentru vacanţele de Paşte în locuri exotice. „O deosebită amploare are turismul religios de Paşte, dar în aceste cazuri bugetul depăşeşte 600 de euro şi poate ajunge la 700 de euro", a spus Adriana Caramfil, consilier marketing în cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Mallorca versus Ierusalim

Aglomeraţia de la Locurile Sfinte din această perioadă i-a determinat pe o parte dintre operatorii de turism să renunţe la astfel de oferte înlocuindu-le cu sejururi pe plajele din Mallorca sau Dubai, mult mai avantajoase ca preţ. „Avem pelerinaje în Israel, dar niciodată de Paşte pentru că este o perioadă extrem de aglomerată încât, din păcate, cei care merg acolo nu apucă să vadă nimic", a spus Ana Maria Moanţă, reprezentant al unei prestigioase agenţii de turism din Capitală. Credincioşii care totuşi vor să-şi petreacă noaptea Învierii în Ţara Sfântă, pot opta pentru ofertele puse la dispoziţie de Centrul de Pele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 32 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 38 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Un bărbat din Iași a murit de RABIE, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz fatal din ultimii 13 ani, din România

Gandul acum 25 minute
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Voinești, județul Iași, căsătorit și tată a trei copii, a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân în luna februarie a acestui an. Simptomele au început să se agraveze în luna iunie, când a fo

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°