Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL, nouă milioane de lei din donaţii

Publicat in Adevarul, joi 31 martie 2011 ·

Honorius Prigoană este printre cei mai generoşi sponsori ai actualei Puteri, el oferind PDL aproape 70.000 de lei în 2010. În topul celor care au finanţat partidele aflate la guvernare se află şi senatorul Attila Verestoy, care a cotizat la UDMR cu 1.200.000 de lei.

PDL a beneficiat, în anul 2010, de venituri de 9.125.585 de lei din donaţii şi cotizaţii, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial. Cel mai generos donator PDL în 2010 din categoria persoanelor fizice, cu o donaţie de 80.000 de lei , este un român născut în Iran, Rahmati Ahadollah. În prezent, numele său figurează în două firme: Dariush Product SRL, specializată în producţia de îngheţată, şi a cărei activitate a fost întreruptă anul trecut, şi Rahmati Ahadollah, cu obiect al activităţii comerţul cu îmbrăcăminte.

Citiţi şi:

Berceanu către PDL: Judecaţi după capul vostru, nu al lui Băsescu!

Baconschi doreşte schimbarea denumirii şi emblemei PDL

Honorius Prigoană, care în 17 ianuarie 2010 a candidat din partea PDL pentru Colegiul 1 din Bucureşti, a oferit partidului în jur de 68.000 de lei în două tranşe pe 5 ianuarie şi 28 ianuarie. Contribuţii consistente au avut europarlamentarii Petru Luhan - 52.800 de lei, Cristian Preda - 52.000 de lei, iar Theodor Stolojan şi Iosif Matula - câte 48.000 de lei. În topul firmelor donatoare conduce Auto Tehnic SRL din Arad, unde este acţionar unic secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, cunoscut drept un apropiat al primarului Gheorghe Falcă. Firma a donat, în 2010, bunuri în valoare de 102.884 de lei. UDMR a obţinut anul trecut 1.257.123 de lei din donaţii şi cotizaţii, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.

Verestoy, sursa de cash a UDMR

În topul celor mai darnici membri ai Uniunii a fost senatorul Attila Verestoy (33.200 de lei), urmat de deputatul Antal Istvan (11.500 d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 18 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 22 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 12 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 31 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 34 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°