- argument -

Adevărul e că poveştile astea cu revoluţiile tineretului arab, care iese în stradă şi protestează, enervează pe aproape toată lumea. Pentru că toată lumea vrea stabilitate şi predictibilitate. Astea două sînt pentru oamenii mari – politicieni, afacerişti, analişti – cam ce sînt jucăriile pentru copii. Dacă ar putea să-i scrie lui Moş Crăciun, oamenii mari ar cere să le aducă stabilitate şi predictibilitate. Dacă am fi avut bursă la 1848, s-ar fi zguduit nervos. Azi, preţul petrolului se mişcă bezmetic. Canalul Suez, Israelul, Frăţia Musulmană, exemplul Iranului, nebunul din Libia care se crede poporul – multe motive de îngrijorare. Tinerii ăştia arabi s-au apucat de revoluţii cînd lumea avea alte priorităţi. Sînt enervanţi. Mai ales că nu ştim exact ce vor, ce-i duce capul, ce le poate pielea. Mai ales că sînt în mod sigur nişte victime. Victime ale dictatorilor pe care i-au răsturnat sau, mai rău, pe care nu au reuşit să-i răstoarne. Victime ale oamenilor mari şi realişti care le vor confisca revoluţiile.

DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă?Acest număr din Dilema veche analizează povestea victimelor şi a posibililor profitori. O galerie de reputaţi analişti români şi străini încearcă să vă explice de la ce s-a pornit şi unde s-ar putea îndrepta. Filon Morar le dă nişte sfaturi: ce ar putea învăţa din experienţa noastră postcomunistă. Pentru că experienţa noastră (a Europei de Est) postcomunistă e un exemplu drag lumii: un cutremur politic imens cu rezultate benefice şi pentru noi, şi pentru lume şi fără mari bătăi de cap pentru preţul petrolului. O frumuseţe de revoluţii adică. Thomas Carothers ne avertizează însă că revoluţiile arabe ar putea să s