Filmul misterios despre care s-a vorbit mult, mai cu seamă de puţinii privilegiaţi care au reuşit să-l vadă, fie înainte de Cannes, fie la secţiunea Un Certain Regard, a ajuns în sfârşit pe marile ecrane din România.Durata sa e variabilă fără modificări esenţiale: 3 ore şi 1 minut la Cannes, fără 1 minut la TIFF şi plus 4 minute în proiecţiile naţionale, după spusele realizatorului, redus de la 5 ore.
Cei care nu i-au urmărit interviurile lui Cristi Puiu se întreabă cine-i „Aurora", dacă nu cumva este o femeie fantomatică. La conferinţa de presă, el a explicat că este acel moment dintre noapte şi zi când se întâmplă lucrurile cele mai stranii. Când l-am întrebat dacă există vreo legătură şi cu pelicula cu acelaşi nume, semnată în 1927 de celebrul Murnau, care ştim că făcut şi „Nosferatu", ce se petrece oarecum în România şi e cu Dracula, chiar dacă n-a avut dreptul să folosească numele, răspunsul a fost că s-a vrut şi un rapel la această capodoperă, deşi nu manifestă întru totul acelaşi entuziasm ca al multor critici de-a lungul deceniilor.
Pentru că autorul este pasionat de numerologie, probabil că atrage asupra sa şi coincidenţe, chiar şi în ceea ce îi place să numească un documentar observaţional. El a fost lansat la noi, pe 11 martie, la fix 80 de ani de la moartea într-un oribil accident a regizorului german, care, probabil, sau cel puţin aşa ne place să credem, a vrut să dea un semn de acolo de Sus. Personajul principal, pentru care, deşi au fost castinguri nenumărate, nu a găsit alt interpret mai potrivit, pe bună dreptate, decât pe sine, se numeşte Viorel Ghenghea, prenumele părându-i-se serafic, faţă de purtarea sa de-a dreptul diabolică, iar numele de familie conotându-i cu Gheena, iadul prin care trece şi el, şi cei din jur şi, pentru scurtă vreme, şi spectatorii care sunt prinşi în această spirală infernală a destinului.
De remarcat sc
