Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei de la Federaţie îi pregătesc plecarea lui Lucescu jr! Planul prin care vor să scape de el

Publicat in Pro Sport, joi 31 martie 2011 ·

Comitetul Executiv în care se va decide soarta lui RăzvanLucescu va avea loc pe 7 aprilie. "Se va decide" e un fel de aspune, pentru că ea a fost, în mare măsură, deja hotărâtă: Răzvanne părăseşte!

Prestaţia tricolorilor în meciul cu Luxemburg a fost cireaşa amarăaşezată pe tortul nemulţumirilor acumulate în mandatul "Lucescu".Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a plecat foarte nemulţumit de lastadionul din Piatra-Neamţ, acolo unde, marţi seară, naţionalanoastră a fost 65 de minute egala modestei Luxemburg.

Mai mult, directorul general Ionuţ Lupescu, cel mai fidelsusţinător al selecţionerului până acum, a părut, prin declaraţiilede după meci, că nu mai este chiar atât de convins că e oportun caLucescu să continue pe banca tricolorilor până la al doilea meci cuBosnia, cel din iunie. ProSport a aflat că stafful federal adiscutat şi a decis după partida cu Luxemburg că se impuneschimbarea lui Răzvan Lucescu.

Borcea şiDragomir vor începe execuţia

Înlăturarea actualului selecţioner ar urma să se producă pe 7aprilie, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv al FRF, aşacum ProSport anunţa după meciul cu Bosnia. Răzvan Lucescu va fiatunci lăsat pe mâna membrilor forului de conducere al FRF. Astaoficial, pentru că majoritatea celor din Comitetul Executiv voradopta poziţia lui Mircea Sandu.

Iar "Naşul" este, în acest moment, decis să-l schimbe pe Răzvan!Mai mult, nici acei puţini din Comitetul Executiv a căror linie nue dată de preşedinte nu sunt de partea actualului selecţioner.

Se va face o analiză la sânge a mandatului lui Răzvan. Lucescujr va fi criticat vehement, cu Cristi Borcea şi Dumitru Dragomir înrol de principali inchizitori, şi, dacă nu îşi va prezenta sigurdemisia, se va ajunge oricum cu subiectul la acest aspect. MirceaSandu nu va face decât să contabilizeze părerile şi, la final, săconstate că acestea sunt, în mod

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 6 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 10 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 12 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 7 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 8 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 4 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 5 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-7°
sâm.

-7°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-3°
sâm.

-3°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°