Europarlamentarul Laszlo Tokes acuză UDMR că a monopolizat resursele financiare alocate maghiarilor de guvernele României şi Ungariei. El a cerut UDMR „să dea socoteală" în legătură cu cheltuirea banilor şi a solicitat Guvernului ungar să declanşeze o anchetă.
Liderii UDMR au reacţionat dur la acuzaţii. Preşedintele UDMR Cluj, viceprimarul din Cluj-Napoca, Attila Laszlo, a declarat că „Guvernul maghiar ar avea, cred, o surpriză plăcută dacă i-ar face o expertiză psihiatrică domnului Tokes. UDMR depune în fiecare an deconturi care sunt verificate. A decontat totul, până la ultimul bănuţ, iar de două decenii nu a avut nici o problemă". Attila Laszlo a mai afirmat că, în multe cazuri, banii sunt plătiţi direct beneficiarilor, nu trec prin conturile fundaţiilor controlate de UDMR. La rândul său, deputatul Levente Mate a declarat: „Aceşti bani, primiţi fie de la Guvernul României, fie de la Guvernul Ungariei, sunt verificaţi şi de instituţiile româneşti, şi de cele maghiare. Nu au fost niciodată nici un fel de probleme". „Cred că şi domnul Tokes a primit bani de la Guvernul din Ungaria pentru Universitatea privată Partium din Oradea, precum şi pentru fundaţiile în care este membru al consiliului de directori. Dar eu nu cer verificarea lor", a contraatacat deputatul UDMR.
Totuşi, au existat scandaluri legate de finanţarea publică pentru organizaţiile neguvernamentale ale maghiarilor. Pe vremea în care era primar al Odorheiului Secuiesc, preşedintele Partidului Civic Maghiar, Jeno Szasz, a trebuit să returneze o parte din banii primiţi pentru un proiect destinat tinerilor. De asemenea, au existat controverse legate de modul în care au fost cheltuiţi banii alocaţi de autorităţile maghiare pentru organizarea unui congres al bisericilor reformate, girat de Laszlo Tokes. UDMR, la rândul său, a fost obiectul unei anchete a DNA, legată de finanţarea Fundaţiei Comun