Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă pe bani puţini în România: Cele mai ieftine oferte pentru 1 Mai, Paşte şi vară

Publicat in Adevarul, joi 31 martie 2011 ·

Numărul românilor care îşi permit să plece în concediu într-un sejur a crescut statistic. După doi ani în care turismul a avut de suferit, anul acesta agenţiile de turism estimează o creştere a numărului de turişti cuprinsă între 5 şi 10% pe majoritatea destinaţiilor.

Cel mai important criteriu de selecţie al românilor atunci când aleg destinaţia de vacanţă este raportul calitate-preţ. "Românii nu se mai uită nici la cele mai mici preţuri, pentru că îşi dau seama că în spatele lor pot fi servicii puţine sau precare, nici la cele mai mari. Ei vor cele mai bune preţuri pentru categoria pe care o aleg", a declarat, pentru adevarul.ro, Traian Bădulescu, consultant turistic.

El a realizat un top al celor mai populare şi ieftine destinaţii de vacanţă în ţară."În ceea ce priveşte preţul, cele mai ieftine destinaţii sunt în România la munte şi la pensiunile rurale. Litoralul românesc este destul de scump de Paşte pentru că sunt deschise doar hotelurile de 4 şi 5 stele. Astfel, un sejur poate ajunge şi la 1.000 de lei. De asemenea, sunt şi pensiuni de 2 sau 3 margarete unde o noapte de cazare costă aproximativ 80 de lei, cu toate mesele incluse."

Iar "cele mai populare destinaţii pentru Paşte sunt zonele de turism rural, în staţiunile montane Bran Moeciu, Valea Prahovei, Predeal, Poiana Braşov, urmate de Bucovina şi Maramureş", a declarat consultantul turistic.

Iată aici câteva din cele mai ieftine oferte pentru Paşte, 1 Mai şi pentru vacanţa de vară.

Paşte tradiţional în ţară

Dacă vrei să petreci sărbătorile de Paşte în stil tradiţional într-o staţiune montană, rurală sau turistică, agenţiile de turism au oferte la preţuri acceptabile, din care este de nelipsit cina festivă.

Băile Felix

Hotel Poieniţa - 3 stele

158 de lei - Tariful este de persoană/pachet

Pachetul include: Două nopţi de cazare î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°