Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrala “experiment”, ridicată pentru că nu are autorizaţii

Publicat in Adevarul, joi 31 martie 2011 · ·

Locatarii celor două blocuri nu vor mai beneficia de căldură de la centrala de bloc experimentală, în iarna 2011-2012. Primăria Alexandria a anunţat beneficiarii că va lua centrala , după ce Terma Serv a primit amendă de la Garda de Mediu pentru că nu are autorizaţii.

Alexăndrenii din blocurile 328 şi 329, de pe strada Libertăţii care sunt branşaţi la sistemul centralizat de încălzire au primit zilele trecute o adresă de la primărie, prin care sunt înştiinţaţi că Terma Serv le va ridica centrala de bloc. În adresa semnată de primarul Victor Drăguşin, locatarilor li se explică că s-a luat această decizie din cauza amenzilor şi sesizărilor pe care le-a primit Terma Serv pentru centrală, recomandându-le să-şi caute alte surse de încălzire. Centrala a fost montată experimental în luna decembrie 2010 pentru cei 30 de beneficiari care nu aveau căldură. Terma Serv s-a grăbit atunci şi a pus în funcţiune centrala, fără a avea autorizaţiile necesare. Garda de Mediu a amendat societatea cu 15000 de lei şi a dispus intrarea în legalitate. Primăria susţine că Garda de Mediu obligă acum Terma Serv să dezafecteze centrala, în vreme ce conducerea Gărzii susţine că nu a cerut acest lucru. „Noi le-am cerut doar să intre în legalitate, nu să dezafecteze centrala. Să scoată autorizaţie de funcţionare, de mediu pentru că nu aveau nimic. Dacă se întâmpla ceva, cine răspundea?” a spus Mihai Şerban, comisar şef.

Centrala, reclamată şi la APM

Simion Scutelnicu, un locatar din blocul 329 care are centrală proprie de apartament a făcut sesizări la instituţiile din domeniul mediului că noxele emise de centrală îi pătrund în apartament. Reporterii ADS au încercat să stea de vorbă cu el pentru a-i afla opinia însă acesta nu a fost de găsit. Locatarii au intrat în posesia unor documente care arată o corespondenţă între Terma Serv şi APM, însă autorizaţia nu a fost emisă, s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 11 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 10 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 4 ore
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 5 ore
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 7 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 7 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 11 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Teodora Marcu a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre Robert Lupu, la Insula Iubirii. A încercat să scape de el pe cale legală: ”Venea mereu după noi și am cerut ordin de protecție!”

Cancan acum 10 ore
Teodora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, a fost ucisă fără milă de fostul partener. Cel care i-a fost călău este Robert, un bărbat în vârstă de 49 de ani, cu care tânăra avusese o relația în adolescență. Despre cel care a ucis-o, Teodor

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/30°
mie.

19°/31°
joi

18°/32°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/24°
mie.

18°/24°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/29°
mar.

17°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/32°