Clişeul este ca oamenii de afaceri să fie întrebaţi unde greşesc politicienii, niciodată dacă au ceva de învăţat din experienţa politicienilor.

Iată patru exemple la întâmplare.

Liderii politici îşi tranzacţionează în permanenţă reputaţia.

Fiecare dintre noi acumulăm pe domeniul în care vrem să existăm "etichete de reputaţie".

Pe măsură ce am adunat teancuri respectabile de astfel de etichete devenim personalităţi în acel domeniu- elite ale domeniului. În timp începem să girăm cu etichetele de reputaţie acumulate într-un domeniu recunoaşterea noastră în alte domenii. Actori sau scriitori români au devenit pe baza etichetelor de notorietate acumulate înainte de '89 lideri politici; oameni de afaceri au încercat pe baza reuşitei în business (şi probabil făcând confuzie între succesul în business şi acumularea de etichete de reputaţie) să folosească etichetele care le atestau reuşita pentru garantarea reuşitei politice şi a binelui public.

Acumularea de etichete de reputaţie care atestă apartenenţa la elită şi care să fie recunoscute ca monedă de schimb dintr-un domeniu în altul se face în timp.

La noi oamenii politici au încercat să sară etape creând tot timpul narative (vezi Gigi Becali sau Silviu Prigoană). Capacitatea de creare de poveşti noi (de obicei de scandal) pare fără limite în cadrul unor personaje politice.

Repetarea genului de poveste duce la uzura imaginii politicianului şi căderea în sondaje (vezi Corneliu Vadim Tudor).

Businessul nu tranzacţionează reputaţii, ci creează produse şi servicii care prin calitatea lor aduc reputaţie firmei. Numai show businessul îşi bazează succesul pe capacitatea de creare de narative.

Crearea unui nou partid se face prin iniţiativa unui grup având cel mai adesea un lider care este convins că are ceva nou de spus şi va avea succes în a accesa puterea. O firmă este