Senatul a adoptat, ieri, o propunere legislativă a PSD şi PNL, prin care alocaţiile de hrană pentru adulţii din spitale se majorează cu cel puţin 30%, pentru a acoperi inflaţia şi majorarea TVA, potrivit Mediafax. Propunerea legislativă prevede că normativele de cheltuieli pentru alocaţiile de hrană din spitale, în prezent de 7 lei/zi, vor fi majorate la 9,1 lei pentru bolnavii adulţi care nu suferă de afecţiuni cronice. Pentru internaţii cu boli cronice, majorarea alocaţiei de hrană este mai mare: 16,3 lei pentru bolnavii de TBC şi HIV/SIDA, 14,95 lei pentru bolnavii de hepatită şi neoplazici, 15,6 lei pentru bolnavii de diabet, 14,95 lei pentru bolnavii arşi. Lăuzele vor beneficia de o alocaţie zilnică pentru hrană de 10,4 lei, bolnavii în leprozerii - 11,7 lei, bolnavii psihic - 13 lei. Au fost majorate, corespunzător, şi normativele de cheltuieli pentru hrană pentru copii: 18,85 lei pentru copiii bolnavi de diabet, 14,3 lei pentru copiii bolnavi de TBC şi HIV/SIDA, 7,8 lei pentru copiii născuţi prematur şi cei alimentaţi artificial, 7,8 lei pentru copiii cu vârste între 0 şi 3 ani, 10,14 lei pentru copiii cu vârste între 3 şi 16 ani. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 45 de voturi "pentru", 35 de voturi "împotrivă" şi două abţineri. Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Senatul a adoptat, ieri, o propunere legislativă a PSD şi PNL, prin care alocaţiile de hrană pentru adulţii din spitale se majorează cu cel puţin 30%, pentru a acoperi inflaţia şi majorarea TVA, potrivit Mediafax. Propunerea legislativă prevede că normativele de cheltuieli pentru alocaţiile de hrană din spitale, în prezent de 7 lei/zi, vor fi majorate la 9,1 lei pentru bolnavii adulţi care nu suferă de afecţiuni cronice. Pentru internaţii cu boli cronice, majorarea alocaţiei de hrană este mai mare: 16,3 lei pentru bolnavii de TBC şi HIV/SID