Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dulgheru a fost de trei ori la două puncte de victorie cu Şarapova » Dans pe sîrmă

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 31 martie 2011 ·

Alexandra Dulgheru a fost de trei ori la două puncte de victorie în meciul cu Maria Şarapova, dar după trei ore şi jumătate de joc a fost învinsă

Nu-i place să joace foarte mult pe hard. A crescut pe zgură, iar ADN-ul de jucătoare e intens impregnat de cărămiziul suprafeţei. Dar un lucru trece dincolo de suprafeţe: spiritul de luptătoare al Alexandrei, care a ieşit încă o dată la iveală în sfertul de finală al turneului de la Miami contra Mariei Şarapova, fost lider mondial, deţinătoare a trei trofee de Mare Şlem. Chiar dacă Şarapova e o altă jucătoare după operaţia suferită la umăr în octombrie 2008, anul aceasta este din nou pe drumul cel bun.

Dulgheru, aflată la cea mai bună performanţă a ei în turneele disputate pe hard, a început perfect meciul care avea să dureze trei ore şi jumătate. S-a impus cu 6-3 în primul set. În cel următor s-a mers pînă la tie-break, unde Alexandra a revenit de la 1-6, dar doar pentru a pierde cu 6-8. Decisivul avea să fie şi el unul încărcat de multă energie, românca ajungînd în postura de a servi pentru meci la 5-4. Nu a ieşit cum şi-ar fi dorit şi ultima felie a întîlnirii s-a decis din nou la tie-break, unde din nou românca a recuperat distanţa, revenind de la 5-3 pentru a egala la 5, dar Şarapova s-a impus cu 3-6, 7-6 (6), 7-6 (5).

"A fost un meci lung şi greu. Nu a fost una dintre cele mai bune performanţe ale mele. Nu m-am simţit foarte bine. Adversara mea a jucat foarte bine şi foarte consistent şi, chiar dacă am condus, nu am ştiut să-mi păstrez avantajul. Dar la final am cîştigat şi sînt foarte fericită", a spus Maria, care se află la a doua semifinală consecutivă de turneu Premier, după cea reuşită la Indian Wells. Mai mult, de la începutul săptămînii viitoare, Şarapova revine în Top 10.

Alexandra a luptat pînă la ultima picătură de energie şi a arătat de ce este între prim

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 3 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°