Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Cum să îngrijesc un bolnav de Alzheimer?»

Publicat in Adevarul, vineri 1 aprilie 2011 ·

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele ­tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

"Tatăl meu a fost diagnosticat cu Alzheimer. Are 73 de ani. Încerc să-l conving să stea cu noi (cu mine şi cu soţia), dar deocamdată evită să vorbim despre boala sa. Cum pot să-l ajut să-şi reorganizeze viaţa? Ce soluţii, în afară de medicamente să-i propun, astfel încât să vadă că nu e totul pierdut?" Andrei, Timişoara

Prof. dr. Ovidiu Băjenaru

medic primar neurolog

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Din păcate, nu există o „reţetă" comună care să rezolve această problemă. Desigur că ar fi bine dacă tatăl dvs. nu ar rămâne să locuiască singur. Însă, pe de altă parte, dacă este în stadiul primelor manifestări clinice, bolnavul are încă în mare parte discernământul păstrat şi probabil că are şi o importantă componentă depresivă care-l face să refuze realitatea ­diagnosticului. În acelaşi timp, nimeni nu poate sili pe cineva să renunţe la modul său de viaţă. În plus, bolnavii cu maladie Alzheimer sunt şi mai mult ataşaţi de mediul lor obişnuit de trai şi orice schimbare este percepută ca o „agresiune" faţă de care uneori pot reacţiona violent. Deci trebuie mult tact în abordarea problemelor de sănătate şi de îngrijire a lor. Ar fi de dorit să se găsească o soluţie prin care să locuiască împreună cu cineva pe care să-l accepte, dar în propria locuinţă.

«Menopauza poate apărea de la 38 de ani?»

"Nu mai am menstruaţie de aproape un an. Testele de sarcină cumpărate din comerţ arată că nu sunt însărcinată, deja am început să mă îngraş în talie şi am stări de nervozitate şi de iritabilitate. Este posibil să intru la menopauză la vârsta de 38 de ani? Ce pot să fac pentru a mă simţi mai bine? " Corina, Bucureşti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°